Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, a lansat un mesaj neașteptat, după întâlnirea avută cu ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, mulțumind președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru opoziția pe care afișează față de „hegemonia” SUA.
„Situaţia în Peninsula Coreea se schimbă în conformitate cu interesele Coreei de Nord şi Coreei de Sud. Apreciez foarte mult că Administraţia Vladimir Putin se opune hegemoniei Statelor Unite. Rusia se opune cu stricteţe, iar noi suntem pregătiţi permanent să purtăm negocieri şi să avem un schimb profund de opinii cu partea rusă pe această temă", a transmis Kim Jong-Un, potrivit Interfax.
Declarația a fost făcută cu prilejul vizitei la Phenian a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, și în contextul în care liderul de la Phenian ar urma să aibă o întrevedere cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.
Pe de altă parte, în cursul vizitei avute la Phenian, Lavrov l-a invitat pe Kim Jong-Un să efectueze o vizită în Rusia.
„Am fi foarte bucuroşi să veniţi în Rusia", a declarat Serghei Lavrov.
Reamintim că liderul nord-coreean Kim Jong-un s-a întâlnit, joi dimineața, cu ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, al Phenian. Discuția dintre cei doi a stârnit un val de ipoteze în presa internațională privind o întâlnire între Kim și președintele rus, Vladimir Putin.
Kremlinul a venit cu primele precizări despre mult-discutata întâlnire Kim - Putin, accentuând că nu se poate vorbi de nimic concludent până în acest moment, conform agenției TASS.
„Este prea devreme să speculăm despre asta”, a afirmat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, când a fost întrebat de jurnaliști despre posibilul summit.
Scrisoarea MISTERIOASĂ a lui Kim către Trump. De ea DEPINDE soarta summit-ului