Coreea de Nord a testat un nou proiectil. Este vorba despre a doua lansare în mai puțin de o săptămână, ce are loc pe fondul condamnării la ONU a demersului anterior, care a presupus lansarea unei rachete „hipersonice”, potrivit autorităților coreene. Acțiunile lui Kim Jong-Un sunt menite să sporească presiunea asupra SUA, în contextul în care negocierile nucleare sunt în impas și problemele economice ale regimului iau amploare.
Coreea de Nord a testat o nouă rachetă balistică. Aceasta a fost detectată marți, 11 ianuarie, la ora 7.27, într-o zonă internă a teritoriului, spre oceanul din largul coastei sale estice, a precizat Statul Major Întrunit al Coreei de Sud (JCS).
A doua rachetă testată de Coreea de Nord în anul 2022
Proiectilul pare să fi aterizat în afara zonei economice exclusive (ZEE) a Japoniei, a relatat agenția de presă Kyodo, citând surse guvernamentale din Tokyo. Lansarea a atras condamnarea imediată din partea Japoniei.
„Faptul că Coreea de Nord continuă să lanseze rachete este extrem de regretabil”, a declarat premierul Fumio Kishida, citat de The Guardian.
Lansarea rachetei în cauză a avut loc la scurt timp după ce Națiunile Unite tocmai încheiaseră discuțiile privind reacția pe care trebuie să o aibă oficialii față de lansarea de săptămâna trecută a ceea ce Coreea de Nord a susținut că este o „rachetă hipersonică”, greu de detectat și de doborât.
Ce urmărește Kim Jong-Un
Prin testarea a două rachete într-o perioadă atât de scurtă de timp, ambele demersuri având loc în 2022, Coreea de Nord pare să dea curs unui apel recent al liderului său, Kim Jong-Un, de a-și consolida armata pentru a contracara o situație internațională instabilă, în contextul în care negocierile de denuclearizare cu SUA sunt în impas.
În mod tradițional, Pyongyang a folosit testele nucleare și de rachete pentru a-și dovedi capacitatea de a-și dezvolta tehnologia de înarmare în ciuda anilor de sancțiuni internaționale și pentru a crește presiunea asupra SUA și a Coreei de Sud pentru a face concesii înainte de orice negocieri viitoare.
Însă discuțiile nucleare care ar oferi Nordului posibilitatea de a solicita ajutor economic și garanții de securitate din partea Washingtonului nu au mai avut loc din 2019, când un al doilea summit între Kim și Donald Trump s-a încheiat prematur, nereușind să ajungă la un acord privind reducerea sancțiunilor în schimbul unor măsuri de dezmembrare parțială a arsenalului nuclear al Pyongyang-ului.
„Lansarea proiectilului are motive politice și militare”
Administrația Biden a declarat că este deschisă la discuții „fără condiții prealabile”, dar insistă că nu va renunța la obiectivul său de denuclearizare. Coreea de Nord a declarat că este, de asemenea, pregătită să negocieze, dar numai dacă SUA și alte țări renunță la „politicile ostile” - o presupusă referire la sancțiuni și la exercițiile militare comune.
„Chiar și cu blocajele pandemice de la granițele Coreei de Nord care restricționează comerțul și diplomația, Pyongyang este hotărât să desfășoare o cursă a înarmării împotriva Seulului și să refuze Washingtonului luxul de a se concentra asupra Rusiei și Chinei”, a declarat Leif-Eric Easley, profesor la Universitatea Ewha din Seul.
Shin Beom-chul, cercetător la Korea Research Institute for National Strategy, a declarat că Pyongyang ar fi putut să sincronizeze ultima lansare pentru a coincide cu o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU [CSONU], în cadrul căreia SUA, împreună cu Franța, Irlanda, Japonia, Marea Britanie și Albania au emis o declarație comună de condamnare a testului „hipersonic” de săptămâna trecută.
„Lansarea are motive politice și militare”, a declarat Shin. „Coreea de Nord continuă testele pentru a-și diversifica arsenalul nuclear, dar a programat lansarea în ziua reuniunii CSONU pentru a-și maximiza impactul politic”, a mai precizat el.
Unii analiști consideră că Kim a folosit testele de rachete ca o diversiune în timp ce încearcă să abordeze probleme interne grave, inclusiv penuria de alimente și daunele economice care decurg din prăbușirea comerțului transfrontalier cu China în timpul pandemiei de coronavirus.