O serie de imagini date publicității vineri îl ilustrează pe liderul nord corean Kim Jong-un bandajat la încheietura mâinii drepte.
Potrivit Daily Mail, un oficial guvernamental a confirmat că imaginile sunt recente."Nu avea acest bandaj atunci când a inspectat o unitate militară pe 4 aprilie, deci este ceva recent", a spus acesta.
Cu câteva luni în urmă, starea de sănătate a lui Kim Jong Un a stârnit interesul Occidentului după ce liderul de la Phenian a lipsit din spațiul public timp de peste o lună.
Liderul nord-coreean a dispărut fără explicații timp de șase săptămâni înainte de a-și face din nou apariția sprijinit într-o cârjă. Starea sa a alimentat speculațiile cele mai fanteziste în legătură cu starea lui de sănătate sau ipoteza unei lovituri de stat în această țară izolată.