Coreea de Nord a executat cinci angajați din cadrul Ministerului Economiei după ce aceștia au criticat politicile lui Kim Jong-Un, potrivit presei nord-coreene.
Oficialii partidului comunist ar fi fost împușcați de plutonul de execuție pe data de 30 iulie după ce au vorbit despre politicile economice ale regimului care au transformat țara într-una dintre cele mai sărace națiuni din lume.
Se spune că detaliile conversației lor au fost raportate șefilor lor înainte de a fi chemați la o întâlnire și arestați de poliția secretă, scrie Daily Mail.
Cei cinci bărbați, care au participat la o cină, au discutat deschis despre stagnarea economiei din statul militarizat, precum și necesitatea reformei industriale, deoarece continuă să producă puține bunuri de consum pentru cetățenii săraci.
De asemenea, aceștia ar fi vorbit și despre necesitatea ca statul nord-coreean să caute cooperare externă pentru a depăși sancțiunile comerciale care urmează să îi fie impuse, potrivit DailyNK.
Presa nord-coreeană a anunțat că șefilor din cadrul ministerului Economiei, precum și lui Kim Jong-Un însuși, li s-a spus despre comentariile făcute de cei cinci oficiali înainte ca autoritățile să lanseze o anchetă internă.
Se crede că angajații care nu bănuiau nimic au fost chemați la o întâlnire înainte de a fi arestați, forțați să mărturisească că subminează regimul și executați.
Daily NK a mai transmis că familiile lor au fost transferate într-un lagăr politic din Yodeok, Hamgyeongnam-do, care este cunoscut pentru adăpostirea disidenților politici.
Presupusele execuții au determinat temerea că epurările au revenit după ce au afectat inițial țara în 2011, după moartea liderului suprem Kim Jong-il.
Incidentul se întâmplă după ce a fost raportat că Kim Jong-Un a arătat capul unchiului său după ce plutonul de execuție l-au executat pe fostul general.
Tragerea la răspundere a oficialilor locali este o practică curentă în Coreea de Nord, o țară care a trecut prin mai multe faze de foamete și a cărei economie și agricultură sunt viabile doar pe hârtie și în propaganda partidului unic.