Kim Jong-Un a luat o decizie radicală înainte deîntâlnirea care poate schimba soarta lumii. Singurul poligon de teste nucleare din Coreea de Nord, aflat la Punggye-ri, în zona de miazănoapte a țării, a fost distrus de autoritățile de la Phenian.
Pentru a nu exista speculații, demersal inițiat de Kim Jong-Un a avut loc în prezența mai multor jurnaliști străini, informează presa internațională, conform Mediafax.
Cele mai mari televiziuni din lume au avut corespondenți care au confirmat că acțiunea, care a decurs pe parcusul a cinci ore, este reală. Tom Cheshire de la Sky News a declarat că a observat o explozie uriașă.
"A fost o explozie uriașă, o puteam simți. Praful venea spre tine, căldura venea spre tine. A fost un zgomot extrem de mare", a relatat jurnalistul.
Cheshire a povestit că a călătorit 12 ore în cursul nopții, cu un tren care avea ferestrele acoperite, iar apoi încă o ora cu mașina prin munți până la Punggye-ri.
Ben Tracy, de la postul american CBS News, a precizat că a fost martor la o serie de explozii uriașe.
Agenția de știri sud-coreeană Yonhap, citând reporteri sud-coreeni aflați la fața locului, a informat că s-au auzit o serie de explozii de-a lungul zilei, începând de la ora locală 11 (ora României, 6.00) și până la 16.17.
Administrația de la Seul a salutat acțiunea regimului de la Phenian și și-a exprimat speranța ca acest pas să conducă la denuclearizarea completă a Coreei.
Jurnaliști din cinci țări - Coreea de Sud, China, Rusia, SUA și Marea Britanie - au fost invitați să asiste la ceremonie.
Acțiunea survine după ce președintele american Donald Trump a declarat că dezafectarea poligonului ar fi "un gest foarte inteligent și grațios".