Khaled Meshaal, unul dintre foștii lideri ai organizației teroriste Hamas vrea să proclame vineri ziua Jihadului. El le cere musulmanilor din toată lumea să iasă în stradă și să protesteze împotriva Israelului. Khaled Meshaal a condus Hamas din 2004 până în 2017 și acum locuiește în Qatar. În prezent Meshall conduce biroul Hamas al diasporei palestiniene. Proteste împotriva Israelului au loc în fiecare zi peste tot în lume, din Europa până în Australia, potrivit DailyMail.
Marea datorie
Khaled Meshaal a anunțat că dorește ca ziua de vineri să fie proclamată „Ziua Jihadului” la nivel mondial. El i-a îndemnat pe toți musulmanii de pe planetă să se ridice împotriva Israelului, în ceea ce se dorește a fi cea mai mare demonstrație împotriva statului evreu care a avut loc vreodată.
„Trebuie să ne îndreptăm spre piețele și străzile lumii arabe și islamice vineri”, a spus Khaled Meshaal. El conduce în prezent biroul Hamas al diasporei palestiniene.
Meshaal, care locuiește acum în Qatar, a spus că guvernele și popoarele din Iordania, Siria, Liban și Egipt au marea datorie de a-i sprijini pe palestinieni.
„Triburi ale Iordanului, fii ai Iordanului, frați și surori ai Iordanului(...) Acesta este un moment al adevărului. Granițele sunt aproape de voi. Vă cunoașteți cu toții responsabilitatea”, a spus Meshaal într-o declarație înregistrată. „Pentru toți oamenii de știință care predau jihadul(...) tuturor celor care predau și învață, acesta este momentul de punere în aplicare a (teoriilor)”.
Iordania și Libanul au cel mai mare număr de refugiați palestinieni.
Apelul lui Meshaal la revolta de vineri 13 a fost reiterat chiar de Hamas, potrivit Institutului de Cercetare Media din Orientul Mijlociu (MEMRI), condus de Israel, cu sediul în Washington DC.
Potrivit institutului, Hamas i-a îndemnat pe susținătorii săi din Gaza, Cisiordania și Israel să se ridice în ceea ce el a numit „Inundația Al-Aqsa” – făcând referire la ceea ce ”eminența cenușie„ palestiniană, Mohammed Deif numește atacul lansat împotriva Israelului.
Expresia „cel mai căutat om din Israel”, folosită într-o casetă audio difuzată în timp ce Hamas a tras mii de rachete din Fâșia Gaza în weekend, a semnalat că atacul a fost răscumpărarea lor pentru raidurile israeliene la moscheea Al-aqsa din Ierusalim.
„Declarăm vineri viitoare, „Vinerea inundației Al-Aqsa”, ca o zi de mobilizare generală în lumea noastră arabă și islamică și în rândul oamenilor liberi din lume”, se arată în declarația lui Meshaal, care a fost trimisă agenției de știri Reuters.
„Este o zi pentru a cere sprijin, a oferi ajutor și a participa activ”.
„Este o zi pentru a dezvălui crimele ocupației, a o izola și a dejuca toate planurile sale (israelului n.n.) agresive. Este o zi pentru a ne demonstra dragostea pentru Palestina, Ierusalim și Al Aqsa”, a spus Meshaal.
„Este o zi pentru sacrificiu, eroism și dăruire și pentru a câștiga onoarea de a apăra prima Qibla a musulmanilor, a treia cea mai sfântă moschee și ascensiunea Mesagerului de încredere”, a precizat Meshaal.
De asemenea, Meshaal i-a lăudat pe cei care au luat parte la atacul din Israel. ”O, frații și surorile mele, oh toată familia mea și un sfert din această națiune”, a spus el. „Aceștia sunt frații și surorile voastre care au
creat această glorie. Ei au creat acest potop: Al-Aqsa Flood.”
Hamas spune că toți musulmanii ar trebui să-și susțină „cauza justă”.
„Facem apel la oamenii liberi din lume să se mobilizeze în solidaritate cu poporul nostru palestinian și în sprijinul cauzei sale juste și a drepturilor legitime la libertate, independență, încredere și autodeterminare”, mai spune Hamas.
Proteste în toată lumea
Au existat mai multe proteste în urma atacului de sâmbătă al Hamas împotriva Israelului, inclusiv pe străzile din Marea Britanie și Australia.
Luni, la Londra, protestatarii pro Palestina - unii cu steaguri și rachete de semnalizare - au făcut o gălăgie de nedescris și au scandat „de la râu la mare, Palestina va fi liberă”. La alte proteste din Marea Britanie, activiștii au scandat: „Să fie vărsare de sânge”.
Imaginile au arătat zeci de ofițeri de poliție încercând să despartă demonstranții israelieni de cei pro palestinieni. Aceștia s-au luat la bătaie în stația de metrou High Street Kensington din vestul Londrei.
La Sydney s-a întrecut măsura
Pe rețelele de socializare au fost postate marți imagini cu doi indivizi care, în timpul unei demonstrații, au dat jos un drapel israelian arborat pe sediul primăriei din Sheffield. Imaginile mai arată cum steagu israelian a fost aruncat și a fost înlocuit cu cel palestinian.
De cealaltă parte a globului, la Sydney, un miting pro palestinian care a avut loc în fața emblematicei Opere a orașului a încins extrem de tare spiritele. Aceasta după ce un grup mic de demonstranți a fost filmat în timp ce scanda „gazează evreii”
Într-o declarație publică, Mike Burgess, șeful Organizației Australiene de Informații de Securitate (ASIO), a declarat că are informații potrivit cărora protestele și mitingurile vor continua și că va monitoriza atent situația.