Secretarul de stat american John Kerry l-a sunat miercuri pe omologul său rus Serghei Lavrov pentru a discuta despre situaţia din Rusia, deşi Washingtonul abia anunţase că a suspendat negocierile cu Moscova.
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Mark Toner, s-a confruntat cu o avalanşă de întrebări din partea jurnaliştilor, care nu mai înţeleg nimic din politica dusă de secretarul de stat John Kerry.
Cu numai 48 de ore înainte, Departamentul de Stat se declarase exasperat de lipsa totală de înţelegere cu Rusia pe tema încetării focului în Siria şi din acest motiv anunţase suspendarea oricător negocieri.
Asaltat de ziarişti, Mark Toner a încercat să iasă cu demnitate din încurcătură:
„Argumentul meu este că, din contră, ar fi absolut iresponsabil pentru noi să tăiem scurt, pe viitor, orice discuţie cu ministrul de Externe (Lavrov – n.r.) şi cu ruşii.”
Telefonul lui Kerry către Lavrov vine la scurt timp după un alt gest controversat al secretarului de stat american. Aflat în Afghanistan, John Kerry a făcut apel către talibani să vină la negocieri cu guvernul de la Kabul pentru a ajunge la „o pace onorabilă”.
Numărul soldaţilor americani morţi în Afghanistan, în luptele cu talibanii, depăşeşte 2200 de oameni, într-un război care durează de 16 ani. O pace cu talibanii ar însemna o capitulare de facto de la toate ambiţiile americane în Afganistan şi o recunoaştere a talibanilor ca forţă politică.