KATHIMERINI: Interviu cu Mike Pompeo: „Spunem nu acţiunilor unilaterale"

KATHIMERINI: Interviu cu Mike Pompeo: „Spunem nu acţiunilor unilaterale"

Utilizarea amenințărilor și a acțiunilor unilaterale ca mijloc de soluționare a disputelor dintre state este dezaprobată în mod categoric, într-un interviu acordat ziarului nostru, de către secretarul de stat american Mike Pompeo, transmițând un mesaj clar președintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

„Când există conflicte, nicio țară nu ar trebui să recurgă la măsuri unilaterale pentru a obține un avantaj", a declarat dl Pompeo, aflat ieri în Creta, unde a purtat discuții cu premierul grec Kyriakos Mitsotakis și a vizitat baza militară Souda.

El a descris, de asemenea, reluarea dialogului greco-turc drept o fereastră de oportunitate, menționând că Statele Unite vor juca orice rol „va fi considerat adecvat, util și de ajutor”. Pompeo a mai subliniat că angajarea Washingtonului în estul Mediteranei rămâne puternică, dar precizează clar că "nu există niciun plan ca SUA să plece de la Incirlik în acest moment".

Reporter: Domnule secretar de stat, este a doua oară când vizitați Grecia - fără a merge şi în Turcia, așa cum făceau de obicei predecesorii dvs. - și ați vizitat recent Cipru. Care este scopul și semnificația vizitei dvs. și mesajul pe care îl aduceți?

Mike Pompeo: Am mers în Turcia ca ministru de externe, dar era important pentru mine să vin aici. Grecia este un pilon de stabilitate absolut puternic în estul Mediteranei și un important partener regional. Călătoresc peste tot în lume, dar am vrut să vin aici, în două regiuni diferite ale țării, nu m-am dus la Atena, ci la Salonic și Creta. Am vrut să mă concentrez asupra marilor oportunități care există în domeniul energiei, de care vor beneficia nu numai Grecia, ci și Balcanii și chiar Europa Centrală. Ar putea exista oportunități reale pentru companiile americane, lucru pe care voiam să-l înțeleg mai bine. Am mers și în Creta ca să văd forțele americane de la Souda. Să vorbesc cu ei și să le mulțumesc pentru serviciile lor, dar și să fiu prezent în zonă. Este foarte important atunci când există conflicte legate de probleme maritime, când există dispute cu privire la drepturi și zone maritime, ca acestea să fie soluționate pașnic. Este foarte important și acesta este mesajul pe care l-am transmis conducerii elene. Și acesta este mesajul pe care l-am transmis și conducerii turce.

Reporter: Mă întreb dacă președintele Trump și dumneavoastră ați fost îngrijorați în ultimele luni cu privire la posibilitatea unui conflict greco-turc.

Mike Pompeo: Urmărim întotdeauna cu atenție evoluțiile în care sunt generate mari tensiuni din cauza unor diferende existente. Din câte știu, președintele Trump a vorbit cu prim-ministrul Mitsotakis și președintele Erdogan și le-a transmis un mesaj similar, care este următorul: că dreptul internațional oferă mecanismele adecvate pentru soluționarea acestor dispute. Că nu este util atunci când țările acționează direct sau unilateral într-un mod care generează conflicte și creează risc de escaladare. Nu aceasta este modalitatea corectă de a soluţiona aceste probleme. Am îndemnat toate părțile să soluţioneze aceste probleme între ele pe baza normelor de drept internațional și ale diplomației.

Reporter: Pare a exista acum o fereastră de oportunitate pentru diplomație și dialog. SUA vor juca rolul principal în această chestiune sau veți lăsa Germania pe „scaunul șoferului”?

Mike Pompeo: În cursul săptămânii va avea loc summitul UE, să vedem ce va ieși de acolo. Sunt de acord cu tine, există o fereastră de oportunitate. Președintele Trump a spus că vom juca orice rol va fi considerat adecvat, util și de ajutor pentru ambele părți. Cred că ambele părți tind spre direcția corectă. Avem obiective simple: dorim ca problema să fie rezolvată într-un mod care să reflecte că în spatele acestor conflicte, în spatele acestor dispute nerezolvate de prea mult timp, există mijloace diplomatice pentru a aplica dreptul internațional, la modul corect, recunoscând drepturile fiecărui stat suveran.

Reporter: Turcia urmăreşte demilitarizarea insulelor grecești din Marea Egee. Potrivit unor relatări, este ceva ce susțineți. Este adevărat?

Mike Pompeo: Suntem de părere că aceste revendicări, diferendele, trebuie rezolvate prin procesul internațional prevăzut. Aceasta este modalitatea de a le rezolva. Diferende precum cele pe care le vedem în Mediterana de Est sunt multe în întreaga lume. Am spus întotdeauna că trebuie să recurgem la norme internaționale și drept internațional și să nu acționăm cu amenințarea conflictului militar, ci să rezolvăm disputele prin mecanisme care sunt disponibile tuturor țărilor.

Reporter: Aş vrea să insist pe această temă. Dacă diplomația eșuează și Turcia readuce nava de explorare și îşi reia acțiunile unilaterale în estul Mediteranei, vor interveni SUA mai activ?

Mike Pompeo: Nu aș vrea să mă implic în discuții ipotetice. Mergem înainte spre unul dintre obiectivele noastre, şi anume acela de a rezolva aceste dispute într-o manieră compatibilă cu dreptul internațional, prin diplomație. De aceea a venit aici secretarul de stat al SUA.

Reporter: Au existat critici din partea Congresului și a lobby-ului greco-american pentru faptul că, deși au fost adoptate sancțiuni împotriva Turciei din cauza achiziționării rachetelor S-400, nu le-ați semnat, chiar dacă acestea sunt pe biroul dvs.

Mike Pompeo: Guvernul american a arătat clar că nu vrem ca Turcia să activeze S-400 operațional. Lucrăm cu ei prin canale diplomatice, încercând să găsim o soluție. De asemenea, am luat decizii importante, am scos Turcia din programul aeronavelor F-35 ca urmare a acțiunilor sale. Am reacționat, gestionăm problema prin canale diplomatice și discuții. Sperăm că vom ajunge la un rezultat care este compatibil cu ceea ce dorim de la fiecare membru NATO. Vrem ca ei să cumpere sisteme compatibile între ei, astfel încât NATO să își poată îndeplini misiunile regionale.

Reporter: Vedem că se extinde cooperarea în domeniul apărării între Grecia și SUA. Cum vedeți perspectivele acestei cooperări? Și există vreo șansă pentru o garanție clară a securității Greciei în cazul în care primeşte un atac?

Mike Pompeo: Avem NATO, corect? Este acolo cu principiile și statutul său. Relația noastră de apărare, într-adevăr continuă să se îmbunătățească. Nu este doar ceea ce vedeți, cum ar fi acostarea permanentă a uneia dintre navele noastre aici în Creta, colaborările noastre obișnuite, ci și lucruri care nu sunt atât de evidente: antrenamente comune, cooperare axată pe strategia războiului. Tot ceea ce pot face forțele noastre armate devine și le face mai puternice, capabile și gata să-și îndeplinească misiunile, dacă este necesar.

Reporter: Potrivit unor relatări, SUA iau în considerare transferul bazei de la Incirlik în Grecia. E adevărat?

Mike Pompeo: Nu există niciun plan de a părăsi Incirlik în acest moment.

Reporter: Nava turcească de explorare a părăsit zona de interes a Greciei. Cu toate acestea, două nave turcești rămân în apropierea Ciprului. Care este poziţia dvs?

Mike Pompeo: Dreptul internațional trebuie să guverneze toate zonele maritime. Când există conflicte, nicio țară nu ar trebui să ia măsuri unilaterale pentru a obține un avantaj. Toată lumea trebuie să recurgă la proceduri internaționale pentru a fundamenta pretențiile pe care le consideră corecte.

Reporter: A existat la un moment dat senzaţia că Statele Unite se îndepărtează de Mediterana de Est. Prezența dvs. aici este o dovadă că nu este așa?

Mike Pompeo: Da, așa este. Statele Unite au interese serioase în regiune. Avem responsabilități față de NATO. De asemenea, am constatat că ceea ce se întâmplă în estul Mediteranei are un impact uriaș asupra securității și stabilității nu numai în sudul Europei, ci și în Orientul Mijlociu. Vrem să ne asigurăm că facem toate lucrurile corecte pentru a aduce pace și securitate în regiune. Deci, cred că angajamentul nostru față de Mediterana de Est continuă să crească. (Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News