De la ospătăriţă, la ducesă, aceasta este ascensiunea lui Kate Middelton, după cum dezvăluie ea însăşi. Aceasta este soţia principelui William, o femeie extraordinară care nu se sfieşte să vorbească despre cum era înainte de a intra în familia Casei Regale.

Ducesa de Cambridge şi-a cucerit încă o dată supuşii povestind întâmplări din trecutul său, când era o simplă studentă.

Oaspete, împreună cu soţul, al programului BBC „A Berry Royal Christmas”, Kate Middelton a povestit conducătoarei programului, bucătăreasa Mary Berry, importanţa muncii de voluntariat, dezvăluind şi legătura sa cu bucătăria. „La Kensington Palace gătesc în fiecare zi, ţin neapărat să controlez alimentaţia copiilor mei”, a explicat ducesa. „Aflându-mă aici să gătesc, îmi aminteşte de vemurile studenţiei, când când făceam pe cheleneriţa”.

Kate Middelton avea sprijinul economic al familiei sale pentru a se menţine la studii, dar voia oricum să câştige ceva mai mult pentru a fi mai independentă, relatează Il Messaggero. Chiar dacă nu totul îi ieşea la perfecţie: „Ca bucătăreasă şi chelneriţă eram o catastrofă. Odată, de exemplu, trebuia să prepar o supă de spanac, am pus-o la fiert, dar am uitat să pun capacul aşa că tot conţinutul s-a împrăştiat în toate părţile”.

Mâncarea, poate, a fost şi un element decisiv în naşterea poveştii de iubire dintre William şi Kate

Ducesa de Cambridge a mai povestit: „Ne-am cunocut în 2001, el atunci gătea mult şi era foarte specialist în  ragù. Acum găteşte mai puţin, dar ştie să pregătească un mic dejun excelent”.