Kamala Harris își acuză foștii colegi din Casa Albă într-o carte de memorii: Dacă eu străluceam, Joe Biden era pus în umbră
- Dima Vladimir
- 10 septembrie 2025, 22:58
Kamala Harris / Sursa foto:dreamstime.com
Fosta vicepreședintă Kamala Harris susține că echipa fostului președinte Joe Biden nu a sprijinit-o în campania prezidențială din 2024 și chiar a alimentat narațiuni negative despre ea. Declarațiile apar într-un fragment din cartea sa nouă, „107 Days”, publicat azi. Volumul va apărea pe 30 septembrie, anunță Fox News.
Ce spune Kamala Harris potrivit presei americane: „Aveau o echipă uriașă de comunicare… Dar ca să obțin ceva pozitiv despre munca mea sau o apărare la atacuri neadevărate era aproape imposibil”, scrie ea. Despre vizita din 2021 la Paris, în care s-a întâlnit cu Emmanuel Macron pe fondul tensiunilor legate de pactul AUKUS, Harris afirmă că zvonul cu „accentul francez” a fost „o absurditate totală”, iar Casa Albă ar fi lăsat „gafa” să eclipseze „dezghețul diplomatic” obținut. După anunțarea pactului SUA-Australia și, în consecință, anularea contractului francez pentru submarine cu propulsie nucleară încheiat cu Australia, vicepreședinta Kamala Harris a făcut la Paris o vizită de cinci zile, în speranța de a îndrepta lucrurile.
Kamala Harris spuen că era lucrată din interior
Fosta vicepreședintă spune că oameni din anturajul președintelui au „alimentat” presa cu articolele despre biroul ei „haotic” și despre fluctuația de personal din primul an. Susține că a trebuit să combată stereotipuri de gen și că a fost primul vicepreședinte al SUA urmărit de un pool de presă dedicat „pentru fiecare mișcare publică”.
Despre atacurile legate de sprijinul acordat imigrației ilegale, Harris a spus: „Când republicanii m-au etichetat ‘border czar’, nimeni din comunicarea Casei Albe nu m-a ajutat să explic mandatul real sau progresele.”
Harris afirmă că „gândirea era de sumă-zero”: succesul ei ar fi fost perceput ca un risc pentru imaginea președintelui Biden. „Dacă eu făceam bine, făcea și el bine… Având în vedere îngrijorările legate de vârstă, vizibilitatea succesului meu era importantă. Echipa lui nu a înțeles asta”, scrie Harris, citată de Fox News
Cartea „107 Days” rememorează campania eșuată din 2024 și culisele relației tensionate cu stafful fostului președinte al SUA Joe Biden, deschizând un nou front în lupta pentru adevărul post-scrutin.