După Jill Biden şi Antony Blinken, este rândul Kamalei Harris să înceapă un turneu african, care ar urma să o ducă, din 26 martie până pe 2 aprilie, în Ghana, Tanzania şi Zambia. În confruntarea cu Rusia şi China, Statele Unite îşi afirmă revenirea pe acest continent. Dar viitorul rămâne în mâinile africanilor, notează cotidianul "Le Djely" din Guineea.

Până la urmă marele interes al Rusiei şi al Chinei faţă de Africa are ceva pozitiv. În lipsa unor oferte alternative suficient de credibile pentru continentul negru, noile interese pot cel puţin să ridice cota Africii şi să ducă la o percepţie mai bună în ce-i priveşte pe africani.

În tot cazul, asta se ascunde în spatele oricărei analize la care sunt supuse de luni de zile strategiile politicii africane a Franţei. Şi mai ales asta transpare din turneul african pe care vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, l-a început ieri [26 martie] cu etapa din Ghana. Un turneu care vine după călătoriile altor oficiali americani pe continent.

 Să întoarcă pagina Trump

Din toate aceste iniţiative reiese într-adevăr ceva nou: Africa nu înseamnă numai războaie, foamete, epidemii şi mizerie. Toată lumea se străduie, subit, să vadă în acest continent o oportunitate reprezentată de demografia ei, tinereţea populaţiei şi bineînţeles resursele solului şi subsolului.

Dar să nu ne înşelăm. Între discursurile mieroase şi realitatea de pe teren există uneori o prăpastie pe care africanii trebuie să se străduie s-o astupe cu patriotism, solidaritate, pregătire şi un simţ al responsabilităţii.

Tipic pentru el, Donald Trump nu vedea în continentul african decât un ansamblu de "ţări de rahat". Ceea ce s-a tradus concret printr-un total dezinteres al Statelor Unite pentru continentul african în vremea preşedintelui republican.

Această pagină a reuşit, cu intenţie fermă, s-o întoarcă Joe Biden. Dar nu numai dorinţa de a repara această greşeală a lui Donald Trump explică marea idilă pe care actuala administraţie o nutreşte faţă de Africa. Cu siguranţă au contat ultimele evoluţii la nivel geopolitic.

 Să contracareze China şi Rusia

Mai discretă, China îşi împinge într-adevăr pionii în Africa şi îşi oferă zone de influenţă atât economică cât şi simbolică deloc neglijabile. Cu împrumuturi de miliarde de yuani, construcţia de drumuri, poduri, baraje hidroelectrice sau acordarea de măşti şi vaccinuri, legat de Covid-19, China seduce Africa şi îşi oferă cote de piaţă.

Mai asumat, Rusia foloseşte toate crizele politico-militare pentru a împinge spre ieşire mai ales Franţa. Libia, Africa Centrală, Mali şi poate Burkina Faso sunt cuceriri strategice cu care într-adevăr se poate lăuda diplomaţia rusă. Şi, bineînţeles, toate aceste evoluţii pot îngrijora Statele Unite, a căror hegemonie nu mai este atât de absolută cum era în urmă cu câţiva ani.

În consecinţă, marea Americă coboară de pe piedestalul său şi vine în întâmpinarea dulcineei Africa. Ştiind că nu mai este pe teren cucerit, ea vine cu un discurs puţin mai lustruit, în orice caz mai puţin directiv. Ordinul şi condescendenţa nu mai sunt de actualitate. Cel puţin nu mai sunt atât de flagrante. Africanii nu mai sunt blamaţi pentru lenea lor notorie, pentru tendinţa de a se ucide unii pe alţii pe fondul unor conflicte inter-comunitare etc.

 Africa trebuie să obţină avantaje de aici

Se vine mai curând cu discursul potrivit căruia continentul leagăn al omenirii rimează cu viitorul promiţător, cu investiţiile, cu inovaţiile. Chiar tineretul african, a cărui soartă alimentează de obicei cronica tragică a jurnalelor de ştiri din media occidentale, este subit sărbătorit ca un atu. Ocazional, suntem aici în fața unei mici revoluții. Cel puţin în discursurile de circumstanţă.

Dar nu o vom spune niciodată destul. Nu ceilalţi trebuie să ne iubească şi să ne apere în locul nostru. Desigur, într-un mediu suficient de concurenţial, consumatorul obţine întotdeauna cel mai mare profit, potrivit courrierinternational.com

Dar pentru a reveni la Africa şi la poftele pe care le trezeşte îndeosebi în ultimul timp, ea trebuie să-şi ofere mijloacele de a obţine toate avantajele. Asta începe, atât pentru lideri cât şi pentru populaţia obişnuită, prin a iubi şi aprecia continentul şi a-i dori binele. A-l iubi dincolo de poziţiile şi de discursurile oficiale care, în unele cazuri, nu au nimic de-a face cu sentimentele autentice.

Apoi, pentru a evita ca partenerii noştri, fie că sunt occidentali, ruşi sau chinezi, să ne impună din nou mersul de urmat, va trebui să mizăm pe educaţie. A avea o conştiinţă clară a atuurilor noastre, a nevoilor noastre şi a şti să le obţinem, este un instrument cu care trebuie să ne înarmăm în cadrul multipolarităţii care se instituie treptat.

 

(Traducerea Rador)