Pe telefoanele redacțiilor vin informații. „Au murit români! S-a tras în ei, au pus și bombă! A fost măcel la Kabul!”

Redactorii lasă ușor telefonul jos. Încă o tragedie. Vânătoarea de breaking news se oprește aici. Mamele, tații, soțiile, copiii celor plecați în teatrul de război vor simți din nou cum le fuge pământul de sub picioare. Pentru acești oameni, lumea se va sfărâma în bucăți pentru totdeauna. Și vor trăi mereu în imposibilitatea de a ierta steagurile sub care bărbații lor, munți de neclintit, au pierit.

În noaptea de luni spre marți, în Kabul a fost măcel, așa cum ați aflat deja din ziarul de ieri. Un ofițer al Serviciului de Informații Externe, aflat în misiune diplomatică, a murit. Avea 43 de ani. Colegul lui a fost rănit grav, dar a supraviețuit. Și va trăi să spună, poate, întregul adevăr a ceea ce a văzut în noaptea în care moartea s-a prăvălit peste ei, sub râsetele și țipetele sinistre ale unor demenți îmbrăcați în explozibil.

Noian de lacrimi când se pleacă în misiuni. Mame, neveste și copii încearcă să-și țină în frâu spaima că al lor ar putea să pățească ceva în teatrul de război. Nu e loc de „nu te duce, te rog!”, nu e loc de negociere.

Cum nu poți să-i spui unui chirurg să renunțe la operații, nu poți să-i spui unui militar, care s-a antrenat ani întregi ca să-și apere țara, să nu o facă. Misiunile externe sunt, întradevăr, plătite mai bine. Niciun ofițer nu se întoarce însă bogat, ba chiar pune ban pe ban și stoarce tubul de pastă de dinți până la ultima picătură, ca să economisească și acei doi euro pe care ar fi trebuit să-i dea la magazinele din bazele americanilor.

Niciun român, că e de la SIE, de la SPP, MApN sau MAI nu o duce bine în țările măcinate de terorism. Și nici când se întoarce acasă și își găsește familia împovărată de griji, copiii privindu-l ca pe strain. Iar el… el, cu un Sindrom de Stres Posttraumatic, pentru care nu există un program medical în România.

Uneori, el, ofițerul care merge în teatrul de operațiuni ca să-și slujească țara, se întoarce fără mâini sau fără picioare.

„Nouă nu ni se poate întâmpla”, a spus și Franța

„Nu există patriotism mai pur ca într-un militar plecat în Afganistan, în Libia sau în Irak. Când mașina de lângă tine sare în aer, când se deschide foc asupra ta, când vezi talibani turbați alergând cu săbii și cu centuri de dinamită la brâu spre tine, te mai gândești că o să iei o traistă de bani cât să-ți cumperi o garsonieră la marginea orașului peste un an, când te întorci acasă? Te gândești că îți aperi țara, frații și că gestul tău va fi luat în discuție dacă vreodată cineva vrea să atace România, țara în care trăiesc copiii tăi. NATO nu ne va apăra dacă noi nu suntem parte a sistemului. Și dacă vrea o grupare teroristă să vină să ne arunce școlile în aer, avem nevoie de orice aliat. Am văzut cum arată iadul. Acest iad îl văd de ceva timp în țări europene, prin atentatele teroriste care le lovesc. De exemplu, Franța. Nu putem să ne gândim că nouă nu ni se poate întâmpla. De aceea suntem noi acolo, printre americani, italieni, sârbi…”, a povestit un veteran de război în misiuni de mare risc.

„Apropo de iad, noi, cei care am fost acolo, chiar și în ultima secundă a vieții o să ne amintim câteva secvențe de prin țările astea. Majoritatea ne vom aminti de copiii afgani rupți de explozibil sau înfășurați cu dinamită de părinți”, mai spune militarul.

Ca el sunt sute, mii de români… Și în spatele lor sunt tot atâtea familii care au plâns a disperare de fiecare dată când vreun post de știri dădea  breaking news” cu titlu exagerat.

România a plâns pentru Kabul… râuri de lacrimi de-a lungul anilor, a simțit suferința și spaima de fiecare dată când o știre lăsa să se înțeleagă că unii se vor întoarce în sicriu de plumb acasă, din războiul altora, dar la care țara trebuia să fie parte prin tratatele de colaborare și de parteneriat semnate.

Mesajul unui ofițer din echipa de români care a ținut piept asaltului taliban

EVZ a primit un mesaj venit de la un român aflat în misiune în Kabul, care a și ținut piept asaltului din noaptea de luni spre marți, după cum reiese din rândurile sale. Pentru a nu-l pune în pericol, îi păstrăm anonimatul. „Ambasada era bine unde era, dar la o cisternă cu 10 tone de benzină și probabil și peste 20 de mii bucăți de explozibil… Nu rezistă niciun perete. Și, totuși, din cei 6 talibani, pe patru i-am împușcat, pe unul chiar eu, în cap. Doi s-au detonat.

Din păcate, pentru colegul nostru, oricât de rapid ne-am mișcat, a fost prea târziu. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris militarul care se pare că își va continua misiunea în Kabul.

„Toate nevestele au auzit de Green Village”

Campusul din Kabul este locul unde militarii români sperau, până acum câțiva ani, să ajungă pentru desfășurarea misiunilor diplomatice. În Green Village Compound se află situată Ambasada României, dar și multe firme de securitate. Mercenari contractați de diverse state. „Toate nevestele de militari, toate mamele au auzit de Green Village. Le-am spus mereu, înainte de plecarea în misiuni, că vom sta acolo, că suntem protejați de orice”, ne spune un fost luptător.

„E o minciună.  Într-adevăr, a fost bine acolo o vreme, acum mulți, mulți ani. Dar din 2011-2012 Green Village a devenit o țintă permanentă”, mai spune militarul. Un ofițer cu grad superior în elita serviciilor de protecție și pază a României a confirmat: „Decizia luată de statul român de a menține misiunea diplomatică a României în Kabul, în locația menționată, a avut numai și numai considerente economice. Cost shareing (n.r. împărțirea cheltuielilor) pentru mai multe organizații. Dacă viața propriilor cetățeni ar fi contat, MAE ar fi mutat Ambasada din acea locație”.

De ce nu a intervenit nimeni să-i salveze? Răspunsul e înfiorător

Atacul revendicat de talibani a început la ora 22.00, timp în care au o explozie, un schimb de focuri și o altă explozie. În atac au murit 16 oameni, printre care și un ofițer SIE, și au fost răniți peste 100. Exploziile au fost atât de puternice încât au dărâmat și casele afganilor situate în apropiere.

Asaltul a durat circa patru ore, însă forțele speciale afgane au intrat în campus abia la 6 dimineața. Un alt ofițer, cu multe misiuni în Afganistan, ne-a explicat de ce forțele armate ale statelor membre sau SUA nu au intervenit în răfuiala la care au ținut piept doar o mână de oameni.

„Nu se intervine niciodată pe timp de noapte, este interzis! În astfel de cazuri doar forțele afgane au dreptul să intervină, iar acestea, când intervin, fac prăpăd. Blochează străzile, deci securizează zona, apoi intră în forță. Pentru că pot exista supraviețuitori care, atunci când forțele afgane se apropie, să se detoneze. Practic, dacă intervin forțele afgane, singurele care au jurisdicție, ăia trag în toata lumea, nu știu care-i care”, ne-a explicat luptătorul.

Atacul, susține ministrul MAE, Ramona Mănescu, a vizat chiar Ambasada României, însă veteranii din teatrele de război nu cred în totalitate această informație.

EVZ a decis să păstreze anonimatul tuturor acestor eroi, și să nu dezvăluie amănunte care le-ar putea dezvălui identitatea, pentru a nu le periclita locurile de muncă, viitoarele misiuni pe care le vor efectua în numele României și pentru a nu le expune în public familiile.