Jurnaliștii sunt considerați imbecili. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Jurnaliștii sunt considerați imbecili. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

BALANŢA  O perioadă de iarnă continentală care te face să ai nevoie de tandreţe şi dragoste, reflex normal în faţa ameninţării naturii. Domeniul sentimental e favorizat, aşa că ai toate condiţiile! Organismul tau are nevoie de recuperare, iar la tine porneşte de la inimă, deci, iubeşte, zâmbeşte, fii tandru şi bucură-te de copiii tăi, sau de cei pe care o să îi ai, sau puteai să-i ai! Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, liantul natural al grupului şi aşteptînd o iniţiativă din partea ta. “Mâna care îţi dă de mâncare nu se muşcă” spune un vechi proverb şi poate colegii o să-şi amintească de asta. Dă-le dulciuri, de exemplu rahat. Oricum, cam asta mănâncă!

SCORPION  Perioada este favorabilă, mai puţin în adaptarea termică. Atenţie la variaţiile de temperatură, la zăpadă, viscol, unde este, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie bine! Nu pleca la drum lung! În această zi eşti deosebit de suspicios – toată lumea pare a complota împotriva ta! Ceea ce nu este adevarat din doua motive: unul că ţi se pare, al doilea că prea te crezi buricul pământului. În această perioadă este bine să nu ai nicio reacţie, aşteptând ca această lume nebună, nebună, nebună să se stratifice şi să se structureze. Chiar haosul are structura şi legile lui. Pe de altă parte aspectele horoscopului tău nu sunt tari, nu sunt foarte clare în această zi!

SĂGETĂTOR   Gândeşte pozitiv şi nu mai mormăi supărat în colţul tău. Se poate şi mai rău! Dar nici nu sta cu mâinile încrucişate. Fă ceea ce trebuie, când trebuie, cum trebuie! Nu amesteca lucrurile!  O zi favorabilă pe care o poţi petrece cu cei dragi. Timpul trece repede, aşa că nu ezita să le spui cât de mult ţii la ei! Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de astăzi este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri.

CAPRICORN    Dimineaţa ai ceva de rezolvat. Astăzi poate fi nevoie de unele calităţi şi abilităţi ale tale. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi interesele. Încet-încet te faci de neînlocuit! Astăzi apare o nouă cunoştiinţă, o nouă relaţie socială, sau de afaceri. În perioada menţionată afacerile sunt mediu aspectate, aşa încît este bine să te limitezi la activităţile de rutină şi la prospectări.  Viaţa de famile, sau de cuplu este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. Spre sfârşitul zilei te poţi interesa de problemele ce trenau de mai mult timp.

VĂRSĂTOR  Ai şanse să primeşti astăzi un dar neaşteptat, care iţi schimba brusc starea de spirit. Esti conciliant şi nu mai mai doreşti confruntări din care să ieşi învingător. Poate fi ziua de naştere? Aspectele pozitive celeste îţi permit să abordezi cu succes decizii importante, schimbări de situaţie sau poziţii sociale superioare, (pentru un mic procent din zodie ultima precizare, desigur că nu toată zodia o să fie avansată). Dimineaţa dedic-o lucrurilor, problemelor urgente. Concentrează-te asupra lucrurilor importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere ci determină prin ajustări succesive ca cei cu care discuţi să fie de accord cu tine.

PEŞTI   Vremea urâtă şi ameninţarea unui viscol te fac nervos şi puţin depresiv. Trebuie să dai dovadă de diplomaţie. Zâmbeşte şi schimbă vorba, nu discuta subiecte dificile, controversate, de exemplu despre vaccinuri și covideală! Ziua de azi îţi aduce unele răspunsuri şi o promisiune de mai bine. Va fi bine, oricum, ai încredere! Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel. Configuraţia astrală arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră strategică.