Șapte jurnaliști, printre care și un corespondent France Presse, au fost agresați de peste o sută de indivizi mascați, care se presupune că sunt membri ai unui cartel din Mexic.
Ziariștii "au fost arestați și agresați de presupuși membri ai (clanului) La Familia Michoacana", la Tierra Caliente, în statul mexican Guerrero, potrivit Agerpres.ro.
"Ni s-a spus că vom fi arși de vii", a declarat Sergio Ocampo, un jurnalist corespondent al AFP care împreună cu alți șase colegi din presa mexicană și internațională a fost sechestrat pe un drum național în timp ce realizau un reportaj.
Sergio Ocampoa a rămas fără mașină și echipament. Jurnaliștii au scăpat într-un final nevătămați și s-au deplasat în statul Guerrero.
În municipalitatea din San Miguel Totolapan, locuitorii au format recent un grup de autoapărare pentru a face față răpirilor și extorcărilor comise de membrii clanului La Familia Michoacana și ai altui grup criminal, Los Tequileros.