Jurnalista franceză Edith Bouvier, rănită, ieri, în timpul unui atac asupra oraşului sirian Homs, cere să fie evacuată din Siria rapid, spunând că are nevoie de îngrijiri medicale, relatează BBC.
UPDATE: Ministrul francez de externe, Alain Juppé, a anunţat, în această seară, la Londra, că "a cerut Damascului să organizeze evacuarea" ziaristei franceze rănite, ieri, la Homs. "Am cerut, ieri, ca Damascul să organizeze evacuarea ziaristei Edith Bouvier, care lucrează pentru cotidianul francez "Le Figaro", a declarat şeful diplomaţiei franceze.
"Doresc să-mi exprim ferm protestul cu privire la situaţia ziariştilor din Homs", a adăugat el. "Ceea ce se petrece în Siria este în fiecare zi mai revoltător, mai ruşinos, mai scandalos", a apreciat el. Rănită la picior Edith Bouvier a fost rănită într-un atac, în care au murit alţi doi jurnalişti Marie Colvin şi Remi Ochlik, în suburbia Baba Amr a oraşului Homs. Într-o înregistrare video, postată pe internet de activiştii opoziţiei, Bouvier spune că are o fractură de femur şi are nevoie de o operaţie. Cere să fie transportată în Liban. Jurnalişti asasinaţi Uciderea celor doi ziarişti, americana Marie Colvin şi francezul Rémi Ochlik, care şi-au pierdut viaţa, ieri, în bombardarea oraşului rebel Homs din Siria, este un "asasinat", a apreciata, azi, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, citat de AFP.
"Cei care au făcut aceasta va trebui să dea socoteală", a adăugat preşedintele Sarkozy în faţa presei, la Tourcoing, în nordul Franţei. "Datorită mondializării nu se mai pot comite asasinate în linişte absolută", a opinat liderul francez.
Şi ministrul de externe Alain Juppé a precizat, ieri, că Franţa consideră regimul preşedintelui Bashar al-Assad responsabil de moartea celor doi ziarişti. "Ca urmare a urgenţei situaţiei, regimul de la Damasc trebuie să ne dea un răspuns şi va da socoteală pentru actele sale", a afirmat el. Asistenţă umanitară interzisă Există o presiune crescândă asupra autorităţilor de la Damasc pentru a acorda acces organizaţiilor umanitare, cum este Crucea Roşie, să acorde ajutor civililor aflaţi în zonele asediate. SUA, UE şi ţările arabe vor cere preşedintelui sirian Bashar al-Assad să permită accesul, în următoarele zile, pentru persoanele aflate în zonele cele mai grav afectate. Ei vor prezenta un ultimatum mâine, la conferinţa internaţională despre Siria, care va avea loc în Tunisia. Rusia şi China au anunţat că nu vor participa la conferinţă. Între timp, un comitet al ONU a redactat o listă secretă, ce conţine numele unor oficiali sirieni, printre care se pare că se află şi al-Assad, care ar putea fi anchetaţi pentru crime împotriva umanităţii - împuşcarea femeilor şi copiilor, asedierea zonelor locuite de civili sau torturarea răniţilor.
<iframe src="http://www.youtube.com/embed/iW7rQ6lKH6o" width="560" frameborder="0" height="315"></iframe>