Jurnalista care ţine sub lupă Justiţia

Simona Ionescu
3 iulie 2012, 23:27

În urmă cu 20 de ani era o fetişcană şi semna cu numele Adina Anghelescu. Acum e măritată - Adina Anghelescu-Stancu, nu mai scrie cu pixul ci la computer, dar a stat în permanenţă cu ochii pe Justiţie.

Parchete, instanţe, barouri sau ministerul Justiţei îi sunt extrem de familiare Adinei, care le ştie întreaga istorie a ultimilor 20 de ani.

Bulina de la capătul tuneluluiâ€¦.

Adina Anghelescu

Sărbători cu o vreme nestatornică. Prognoza meteo, actualizată

Candidatul care va câștiga alegerile prezidențiale

Eu sunt fata care avea biroul pe coridor. Unul mic, la care mă zgribuleam să scriu şi ziua şi noaptea, într-o frenezie care mi-a rămas şi acum şi pentru mai târziu şi pentru cât o vrea Dumnezeu să ţin pixul în mână şi să fac ceea ce ştiu de vreo 20 de ani. Nu a fost primul ziar la care am lucrat, veneam din echipa de la "Baricada" - puţini îşi mai aduc aminte de această revistă strong - şi mai aveam încă multe de învăţat. Eram parte din generaţia tânără şi "nesimţită", care enerva prin curiozitate şi tupeu pe cei care trecuseră puntea de la presa cenzurată la presa liberă.

Am avut nişte colegi brici. Şi am avut şi nişte coordonatori adevăraţi. La ziarul lui Cristoiu - pentru că el a fost făcătorul - am trăit partea de agonie şi extaz din viaţa mea de gazetar. Este ziarul care nu m-a lăsat să am o viaţă personală pentru că stăteam între 16 şi 18 ore pe meterezele ştirilor la cald. Este ziarul la care am simţit ce înseamnă să lucrezi în echipă, şi noi, cei de-atunci chiar am fost ca o echipă de alpinişti. Am vrut să urcăm Everestul prinşi unul de altul într-o cordelină invizibilă a literelor şi nici unul dintre noi n-a căzut. Şi mă bucur azi că toţi am gustat victoria.

Pe mine m-a adus în echipa de la "Bulină" Sorin Roşca Stănescu. Eram naivă, timidă, dar zic unii, periculoasă. Vroiam să fac tot, să fiu peste tot, să scriu eu tot. Cam nasol. Unii te pot urî o viaţă pentru asta. Mi-aduc aminte că era ziua mea de naştere, mă gândeam eu de vreo săptămâna ce frumos va fi la o bericioaică şi-un fursec cu colegii mei dragi, Tabacu, Cosmin Barbu, Pufu, Lucian Pal, numai că fix în data de 8 martie, în loc să adun buchete de ghiocei, eu am stat toată noaptea la o crimă la faţa locului şi la "Mina Minovici". Locul îmi devenise familiar... M-am întors în redacţie, am scris cu ochii împăienjeniţi de somn şi cu retina lipită de scenele acelei morţi neanunţate pe care trebuia s-o relatez în aşa fel încât cititorul să vadă "crime night" prin ochii minţii mele... era vreo şase dimineaţa, am aşteptat în redacţie să se tipărească "Bulina albastră" (copilul născut din evenimentele tenebroase ale nopţilor "Roşiei"), am plecat iar pe teren, du-te-ncolo, încoace, la Urgenţă, la Arşi, la spitalul de nebuni, a trecut ziua de 9 şi a venit iar noaptea, asta e, a trebuit să rămân că, deh, eram una din echipele de noapte, am dormit vreo juma de oră cu capul pe birou după ce mai trăsesem un raid până la Medicina legală şi când am plecat dimineaţă din redacţie, pe jos, evident, mă duceau picioarele singure pe stradă pentru că eu nu mai vedeam nimic. Eram ca o cârtiţă, ca un miner orb ieşit din şut. Şi ştiţi ce-am făcut când am ajuns în cămăruţa aia închiriată, unde nu aveam încălzire, şi nici apă caldă, ci doar un fişet cu o uşă unde-mi ţineam vasta garderobă şi un pat cu arcurile duse? Am plâns. Mult şi în hohote. După care, fericită că pot plăti chiria, am adormit. Când m-am trezit, m-am uitat în oglindă şi am zbierat: "La mulţi ani, Adina, presă ai vrut, ia de-aici!" Şi din ziua aceea, în care mi-am dat seama că a fi gazetar presupune mai multe sacrificii decât îţi imaginezi, am luat! Am luat de la colegi, de la Cristoiu, de la ziar, tot ce-a fost mai bun ca să rămân şi să ne revedem odată la nu mai ştim când, tot noi, frumoşii demenţi ai "Bulinei", ca să ne amintim că am întâlnit cândva şi iadul şi raiul din presă la un loc! Locul în care Ying şi Yang formau "Bulina roşie". 9 ianuarie 1993 Citiţi mai jos alte articole din serialul EVENIMENTUL ZILEI, 20 DE ANI: