Jurnalist WSJ, timis în judecată de regimul Putin

Jurnalist WSJ, timis în judecată de regimul Putin

Dorind să deschidă procesul lui Evan Gershkovich, un jurnalist al WSJ căruia i se aduc niște acuzații false, Rusia a stabilit data audierii. Cetățeanul american este reținut de peste un an în penitenciarul Lefortovo, din Moscova.

Regimul Putin îl acuză pe reporterul WSJ de „spionaj”

O instanță rusească a anunțat că procedurile judiciare în cazul lui Evan Gershkovich, un reporter de la Wall Street Journal reținut în Rusia de peste un an de zile, vor avea loc în secret, prima audiere, în fața unui tribunal regional, urmând să înceapă pe data de 26 iunie, după cum a relatat presa de stat din această țară.

Jurnalistul în vârstă de 32 de ani - cetățean american acreditat să lucreze în Rusia - a fost acuzat în mod fals de spionaj într-o plângere aprobată de procurori săptămâna trecută. Gershkovich a fost reținut de Serviciul Federal de Securitate din Rusia în luna martie a anului trecut, în timp ce se afla într-o deplasare din partea ziarului.

Oficialii americani au decretat că Gershkovich a fost reținut pe nedrept, depunând eforturi în vederea eliberării sale. Gershkovich, The Wall Street Journal și guvernul american resping vehement acuzațiile care i se aduc.

Regimul Putin nu a prezentat public probele acuzării

Gershkovich a fost închis în penitenciarul Lefortovo, din Moscova, iar Rusia și Statele Unite au discutat un eventual schimb de deținuți care ar duce la eliberarea sa. Audierea ar urma să aibă loc la Tribunalul Regional Sverdlovsk din orașul Ekaterinburg.

Autoritățile ruse nu au prezentat public probe care să le susțină acuzațiile la adresa reporterului.

În vederea audierii de pe 26 iunie, Gershkovich ar urma să fie transferat de la Moscova la Ekaterinburg. La proces, Gershkovici va baneficia de puține, dacă nu chiar de niciuna dintre pârghiile la care ar putea apela dacă s-ar afla în SUA sau în alte țări. Nu se știe cât va dura procesul intentat reporterului.

Putin îl folosește pe jurnalistul WSJ ca monedă de schimb

În februarie, președintele rus Vladimir Putin a dat de înțeles că ar accepta ca Gershkovich să facă obiectul unui schimb în cazul în care Moscova și Washingtonul ar ajunge la un acord. El nu a precizat pe cine ar cere Moscova în schimbul lui Gershkovich, dar este sigur că s-a referit la Vadim Krasikov, un rus condamnat acum pe viață în Germania pentru că a împușcat un emigrant cecen într-un parc din Berlin, în 2019.

Luni, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a declarat reporterilor că Rusia se află în contact cu SUA pe tema lui Gershkovich, reporterul WSJ, dar nu intenționează să ofere detalii.

„Contactele sunt în curs și trebuie să continue în deplină liniște”, a relatat Agenția TASS, citându-l pe Peskov. „Nu pot fi făcute niciun fel de anunțuri”, a spus el.

Strănepotul lui Stalin, declaraţii dure despre războiul din Ucraina. Vladimir Putin s-ar putea înfuria

Vladimir Putin. Sursa: Arhiva EVZ

Moscova „colectează” occidentali pentru schimburi

Reținerea în Rusia a unor cetățeni occidentali a stârnit îngrijorări potrivit cărora Moscova ar urmări „să colecteze” prizonieri pe care să-i poată folosi ca monedă de schimb în vederea repatrierii unor condamnați ruși reținuți în Occident.

Oficialii ruși au negat că Moscova ar folosi cetățeni străini în schimbul unor beneficii politice sau în schimbul unor concesii din partea Occidentului.

Printre alți cetățeni străini, Rusia o mai deține și pe Alsu Kurmasheva, în vârstă de 47 de ani, o jurnalistă de la Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, cu dublă cetățenie - rusă și americană - care a fost reținută anul trecut în orașul Kazan, unde se dusese să-și vizitezze mama bolnavă.

Inițial, ea a fost reținută sub acuzația că nu s-ar fi înregistrat ca agent străin – o etichetă pe care autoritățile ruse au aplicat-o pentru sute de organizații și persoane, deseori ca pe un mijloc de discreditare a lor, dar și ca pe o dovadă a relațiilor lor din străinătate. Ulterior, ea a fost acuzată de difuzarea unor false informații despre armata rusă, informații care au apărut într-o carte editată cu ajutorul său, care critică invazia din Ucraina.

Kurmasheva a respins acuzațiile care i se aduc prin intermediul soțului, Pavel Butorin, precum și prin avocații săi.

Alături de jurnalistul WSJ, regimul Putin a reținut și un francez

La începutul acestei luni, Rusia a reținut un cetățean francez care, potrivit agenției de presă TASS, s-ar numi Laurent Vinatier, care lucrează într-o organizație umanitară și de menținere a păcii, sub acuzațae că el ar strânge informații despre forțele armate. Avocații lui Vinatier au înaintat recurs împotriva reținerii sale, după cum relatează TASS. Aceeași agenție a mai transmis că recursul ar urma să fie judecat la un tribunal din Moscova, la o dată ulterioră.

Paul Whelan, un alt cetățean american și fost pușcaș marin, e reținut în Rusia începând din anul 2018. În urma unui proces desfășurat în secret, în 2020, el a fost condamnat la 16 ani închisoare pentru spionaj, familia și guvernul SUA susținând că această condamnare se bazează pe niște acuzații false. La fel ca în cazul lui Gershkovich, Statele Unite consideră că Whelan a fost reținut pe nedrept și sunt hotărâte să lupte pentru eliberarea sa. Familia a inițiat și ea o campanie în sprijinul eliberării sale.

(Articol de Ann M. Simmons și Georgi Kantchev, The Wall Street Journal; Traducerea: Alexandru Danga, Rador Radio România)