Jurnalist de la ziarul turc confiscat de stat: Despotul de la Ankara “foloseşte cartea refugiaţilor pentru a opri criticile Occidentului”
- Dodo Romniceanu
- 8 martie 2016, 14:57
Jurnaliştii cotidianului turc Zaman, preluat de reprezentanţii statului, în urma unei controversate decizii a justiţiei, se aşteaptă să fie concediaţi şi înlocuiţi de oameni favorabili puterii de la Ankara. Ziaristul turc spune că preşedintele Recep Tayyip Erdogan se foloseşte de criza refugiaţilor pentru a reduce la tăcere orice atitudine critică a Occidentului faţă de situaţia din Turcia.
Cel mai important cotidian turc Zaman, cu un tiraj de aproximativ 650.000 de exemplare, ostil președintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, a fost plasat, la sfârşitul săptămânii trecute, sub tutelă în urma unei decizii a justiției. Presa internaţională a relatat despre acest incident că este un ultim exemplu din seria de măsuri represive în creștere împotriva mass media în Turcia, fapt ce a provocat îngrijorarea Uniunii Europene și a Statelor Unite ale Americii.
Jurnalistul Celil Sagir, de la biroul din Istanbul al ziarului Zaman, a pecizat pentru RFI că redacţia încearcă să scoată ziarul ca şi până acum, dar că noua administraţie trimite la tipar o altă formă a ziarului, inofensivă faţă de preşedinte şi a guvern. Ziaristul turc spune că preşedintele Erdogan se foloseşte de criza refugiaţilor pentru a reduce la tăcere orice atitudine critică a Occidentului faţă de situaţia din Turcia.
Publicația este strâns legată de mișcarea Hizmet a influentului cleric Fethullah Gulen, care trăiește în Statele Unite. Ankara consider mișcarea drept grup "terorist", având scopul de a-l răsturna pe președintele Recep Tayyip Erdogan.
Gulen a fost cândva un aliat al lui Erdogan, însă după ce ei au intrat în conflict, mulți susținători ai mișcării HIZMET au fost arestați. Și UE ridică vocea împotriva Turciei, scrie ziarul francez Le Monde.
Cu două zile înaintea summitului UE-Turcia, de la Bruxelles, dedicat în mod special crizei migrației, serviciul diplomatic european a subliniat faptul că "Toate țările, în special cele care negociază aderarea la UE trebuie să garanteze drepturile fundamentale, inclusiv libertatea de exprimare precum și dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu Convenția europeană privind drepturile omului”.
Domnule Sagir, ce se întâmplă acum la ziarul Zaman?
Mă aflu acum la etajul al treilea al sediului ziarului şi, privind pe fereastra ce dă spre grădină, pot vedea mulţi poliţişti de jur împrejur şi mai multe maşini de luptă, chiar în faţa porţilor. La intrări se află câte un poliţist cu armă automată şi dacă mă uit pe coridor văd şi acolo poliţişti. Sunt la fiecare etaj. Noi încercăm să facem jurnalism sub această strictă securitate. Bineînţeles că nu sunt condiţii normale pentru activitatea noastră. Însă trebuie să o facem, nu avem altă soluţie. De două zile încercăm să scoatem ziarul, ca şi mai înainte şi să-l trimitem spre publicare adminstratorilor speciali. Dar de fapt ne aflăm sub cenzura administratorilor speciali.
Vă aşteptaţi la reacţii puternice de susţinere dinspre Uniunea Europeană?
Au fost reacţii în întreaga lume, şi în Statele Unite şi în Uniunea Europeană. Astăzi a avut loc la Bruxelles summitul Uniunea Europeană-Turcia şi sigur că autorităţile europene nu sunt bucuroase să vadă ce se întâmplă cu grupul Zaman.
Dar, până la urmă, vedeţi, problema refugiaţilor este foarte gravă pentru Uniunea Europeană şi preşedintele Erdogan ştie foarte lucrul acesta. El foloseşte cartea refugiaţilor în avantajul său, pentru a reduce la tăcere toate criticile pe care Ocidentul le-ar putea avea faţă de ceea ce se întâmplă în Turcia.
Mai multe detalii puteţi citi AICI