Partidul Comuniştilor din Republica Moldova se mobilizează ca să nu se dezintegreze. Toţi deputaţii comunişti din Parlamentul de la Chişinău au jurat ieri în scris că vor vota „în strictă conformitate cu deciziile colective ale partidului”.
Aceasta după ce în presă au apărut informaţii despre disponibilitatea unor deputaţi comunişti de a contribui prin vot la alegerea şefului statului în Legislativ. Primele ştiri apărute aseară la această temă păreau neverosimile, dar acestea au fost confirmate printr-un comunicat oficial difuzat de Partidul Comuniştilor ce conţinea textul jurământului sub care au semnat toţi deputaţii comunişti. S-a întâmplat după ce liderul Partidului Liberal-Democrat, premierul Vlad Filat, le-a făcut o vizită comuniştilor, pentru a discuta condiţiile în care aceştia ar fi dispuşi să voteze candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană la funcţia de şef al statului, liderul PD Marian Lupu. Rezumând într-o propoziţie rezultatele discuţiilor, comunistul Vadim Mişin, delegat de partid pentru negocieri cu guvernarea, a declarat: „Ne întâlnim, discutăm, dar pe Lupu nu-l votăm!”. Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.