Julio Iglesias are probleme cu banii? Ultimul său gest A STÂRNIT ULUIREA fanilor din toată lumea

Proprietăți de mare lux sunt scoase la vânzare de către marele cântăreț spaniol Julio Iglesias. Dacă va reuși să le vândă, artistul va avea în cont peste 150 milioane de euro.

Cântăreţul spaniol Julio Iglesias își vinde un teren de 2,97 hectare în Indian Creek și o insulă din Miami cunoscută drept 'buncărul milionarilor', pentru suma de 150 de milioane de euro, a anunțat o agenție imobiliară întocmită a se ocupa de această mare tranzacție.

 

Insula găzduiește numeroase proprietăţi de lux ale unor oameni de afaceri, artişti, magnaţi şi sportivi, chiar și un câmp de golf privat. Pe lângă aceste facilități, există și un post propriu de poliţie şi o patrulă marină, cu program de lucru de 24 de ore din 24, a informat agenţia The Jills, citată de Agerpres.

 

Terenul artistului în vârstă de 73 de ani, care trăieşte la Miami, include patru loturi cu vedere la Golful Biscayne, singurele terenuri riverane pe care încă nu există construcţii. Agenţia a precizat că terenurile, cu o suprafaţă de 29.700 de metri pătraţi fac parte dintr-un total de cinci parcele pe care cântăreţul le deţine pe insulă.

 

Reprezentantul agenției, Jill Eber, a declarat că ”Indian Creek reprezintă culmea luxului la Miami şi a deveni proprietarul a circa trei hectare care se întind chiar pe malul oceanului este cu adevărat un vis şi o oportunitate unică”.