Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 2014. Iar acum, Pamela îl vizitează din ce în ce mai des. N-a trecut neobservată prezenţa ei la ambasada Ecuadorului din Londra unde se află fondatorul Wikileaks, Julian Assange. Cinci vizite în ultimele săptămâni, iar tabloidele spun că fosta salvamar din Baywatch venea îmbrăcată din ce în ce mai sexy, mai senzuală. Prima lor întâlnire a fost când Pamela a încercat să-l convingă pe Assange să se implice în noua sa fundaţie, dedicată femeilor victime ale abuzurilor sexuale. Apoi, începând din 2016, vizitele au devenit din ce în ce mai dese, ultima la jumătatea lunii ianuarie. Iar gurile rele nu s-au abţinut să comenteze faptul că între cei doi s-ar fi înfiripat o poveste de iubire.
Vedeta a fost văzută aducând cina posibilului curtezan în decembrie, cu câteva zile înainte de sărbători. Ea a intrat în ambasada Ecuadorului având o sacoşă plină cu mâncare foods.
Anderson a mai fost fotografiată mergând în vizită la Assange pe 7 decembrie respectiv 12 decembrie. Iar pe 13 noiembrie a fost filmată cum aducea o tavă cu bunătăți în ambasadă.
Reamintim că Assange este urmărit pentru a fi interogat în Suedia, fiind acuzat de viol în anul 2010. A evitat extrădarea trăind în ambasadă începând cu iunie 2012.