Judecătorii, mai corupți decât procurorii și polițiștii. Sondaj
- Iuliu Vlădescu
- 6 februarie 2024, 17:12
Judecătorii sunt mai corupți decât procurorii și polițiștii, arată rezultatele unui sondaj de opinie desfășurat în Republica Moldova.
Unde sunt cei mai corupți în instituțiile statului din Republica Moldova, a fost unul dintre obiectivele unui sondaj de opinie realizat de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în cooperare cu Magenta Consulting.
Cine sunt cei mai corupți, potrivit acestui sondaj
Potrivit sondajului, care viza în principal integritatea în sectorul justiției, fiecare al doilea respondent evaluează corupția ca fiind prezentă în sistemul judecătoresc (48%).
Respondenții consideră, de asemenea, în aproape aceeași proporție că există corupție în sistemul procuratorii (47%) și în poliție (46%).
În același timp, 38% dintre cei chestionați consideră există corupția și în rândul avocaților.
Sunt însă și vești bune. Același sondaj arată că fiecare al treilea respondent (30%) consideră că situația în sistemul de justiție s-a îmbunătățit în ultimii trei ani, în timp ce un sfert (25%) spun că situația s-a înrăutățit.
Printre cele mai mari trei probleme ale sistemului de justiție din Republica Moldova identificate spontan de intervievați sunt:
- corupția/mita (53%),
- „cumătrismul” (12%) și
- incompetența specialiștilor din sistem (9%).
Avocații, peste judecători și procurori
În ceea ce privește încrederea în instituțiile din sistemul de justiție, respondenții sondajului spun că au mai des încredere în avocați (35% au oarecum sau foarte multă încredere); 30% susțin că au multă încredere în poliție și 22% în sistemele judecătoresc și al procuraturii.
Clasamentul opiniilor despre anumiți actori din sistemul juridic este similar cu nivelul de încredere – majoritatea participanților au o părere pozitivă despre avocați (72%), funcționari publici (71%), poliție (71%), judecători și procurori (câte 58%).
În același timp, 35% dintre respondenți spun că ar avea mai multă încredere într-un judecător sau procuror tânăr, iar 26% ar avea mai multă încredere într-o femeie judecător sau procuror.
Despre independența judecătorilor și procurilor, 42% dintre cei intervievați afirmă că judecătorii și procurorii sunt, în general, independenți, în timp ce 53% pentru judecători și 51% pentru procurorii cred că aceștia nu sunt independenți.
Din punct de vedere al profesionalismului, 71% dintre intervievați consideră că instanțele au specialiști competenți și 63% sunt de părere că acestea sunt accesibile pentru fiecare.
Dar 61% dintre intervievați consideră că instanțele de judecată nu sunt rapide și 60% spun că nu sunt transparente.
În ceea ce privește salarizarea, 56% dintre moldoveni cred că sunt potrivite, și o treime spun că sunt prea mari.
Date despre integrarea la UE în acest sondaj
Despre reformele din sectorul justiției și anticorupției din Moldova au auzit 70% dintre cei intervievați și iar despre strategia pentru asigurarea independenței și integrității sectorului de justiție știu 62%, dar nu știu și detalii despre acestea.
Cu privire la rezultatele vetting-ului judecătorilor și procurorilor, 40% au încredere (13% au foarte multă și 27% mai degrabă multă). în timp ce 42% susțin că au puțină încredere, iar 15% din respondenți nu au încredere deloc.
Circa 75% dintre moldoveni sunt de părere că înființarea unei Curți Anticorupție și a unui sistem nou de instanțe judecătorești anticorupție sunt importante pentru Moldova.
Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană este susținută de 68% din populație, iar 95% dintre aceștia cred că reforma justiției este crucială pentru integrarea europeană.
Sondajul a fost realizat în perioada 24 noiembrie- 22 decembrie 2023, fiind folosită metoda cantitativă CATI (Computer-Assisted Telephone Interview – sondaj la telefon). Sondajul a fost realizat pe un eșantion probabilistic proporțional național de 1143 de respondenți din populația generală, femei și bărbați cu vârsta de peste 18 ani, iar marja de eroare este de +-2,9%