Judecătoarea din Iaşi arestată, acuzată de lipsă de profesionalism
- Adam Popescu
- 23 decembrie 2010, 17:50
Fundaţia "Pro Women" din Iaşi se află în prag de evacuare în urma unei hotărâri luate de Georgeta Buliga, judecătoarea de la Curtea de Apel Iaşi arestată ieri de Curtea de Apel Bucureşti, sub acuzaţia de luare de mită şi trafic de influenţă.
Reprezentanţii fundaţiei susţin că judecătoarea nu le-ar fi analizat corect cazul, drept pentru care au pierdut un sediu în valoare de 650.000 de euro. Decizia luată pe 18 decembrie 2009 de judecătoarea Buliga are caracter definitiv şi irevocabil, însă fundaţia este decisă să continue lupta la CEDO. "Hotărârea care obligă fundaţia să evacueze imobilul pe care l-a achiziţionat de la proprietar în octombrie 2007 a survenit după ce toate instanţele precedente au dat câştig de cauză fundaţiei. E vorba de o clădire monument istoric, cumpărată cu 330.000 de euro, pentru care fundaţia a angajat un credit bancar şi în care a investit ulterior, din fonduri europene, peste 300.000 de euro. Prin decizia judecătoarei Georgeta Buliga imobilul a fost atribuit în mod curios unei foste chiriaşe, deşi la data când am achiziţionat noi clădirea persoana respectivă se mutase deja de acolo de trei luni debranşând apartamentul pe care îl ocupase de la toate utilităţile", a declarat Irina Carmen Barbălată, preşedinta Fundaţiei "Pro Women". Cer rejudecarea cauzei
Reprezentanţii fundaţiei mai spun că, imediat după ce au cumpărat imobilul, fosta chiriaşă, septuagenara Maria Zamă, a cerut instanţei să constate că ea era îndreptăţită să cumpere imobilul. Femeia a depus o ofertă de plată pentru a se subroga în drepturile fundaţiei asupra imobilului. "Doamna Zamă, o pensionară de 72 de ani, a depus la CEC suma de 330.000 de euro, noi nu am fost de acord să primim banii şi să renunţăm la imobil. Am câştigat procesele la Judecătorie şi la Tribunal, apoi judecătoarea Buliga de la Curtea de Apel a dat o hotărâre contrară celor două instanţe. Am pierdut şi la contestaţii, procesele au fost judecate de Cristina Văleanu, cea care l-a cununat pe fiul doamnei Buliga", arată preşedinta fundaţiei. De câteva zile sediul în care îşi desfăşoară activitatea fundaţia a fost debranşat de la utilităţi, la cererea fostei chiriaşe. "Având în vedere că probitatea morală a doamnei Buliga este pusă acum în dubiu prin arestarea ei, avem suspiciunea că decizia pe care a luat-o în dosarul nostru nu a fost dată având în vedere toate normativele legislative, buna-credinţă şi profesionalismul. Dacă ar fi dat o decizie corectă nu am mai fi avut procese cu BRD-ul, care a declarat creditul neperformant şi a cerut rambursarea anticipată, cu E-ON, care ne-a debranşat fără preaviz, cu Ministerul Dezvoltării, care ne cere înapoi banii din finanţarea europeană pe care i-am investit în renovarea imobilului. Vrem ca organele în drept să verifice acest caz, să întoarcă judecata la faza de dinaintea deciziei Curţii de Apel Iaşi şi dosarul să fie judecat de o altă instanţă de acelaşi grad din ţară", a conchis Irina Carmen Barbălată. "Hotărârea este perfect legală"
Avocatul ieşencei care a câştigat imobilul în care Fundaţia "Pro Women" îşi desfăşoară activitatea susţine că la Curtea de Apel Iaşi a reuşit să facă lumină într-un caz judecat "strâmb" de instanţele inferioare în grad. "Hotărârea Curţii de Apel Iaşi este perfect legală. Fundaţia este supărată că instanţa i-a recunoscut clientei mele drepturile garantate de lege. Ceea ce speculează reprezentanţii fundaţiei îi priveşte. Ei ar trebui să dea explicaţii cum au reuşit să obţină fonduri europene pentru a investi într-o clădire care era în litigiu", a declarat Neculai Volovăţ, avocatul Mariei Zamă.