Judecat pentru crime împotriva umanității. „Vişinescu nu avea credinţă, nu avea milă şi nici suflet”
- Ionel Stoica
- 19 iunie 2014, 00:08
Unul dintre cei mai duri șefi de penitenciare din perioada comunistă este acuzat că a instaurat un regim de exterminare la Râmnicu Sărat. Alexandru Vișinescu susține că este nevinovat.
Locotenent–colonelul (r) Alexandru Vişinescu (89 de ani), fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat (1956-1963), a fost trimis, ieri, în judecată pentru crime împotriva umanității. Acuzațiile sunt o premieră în România și este o anchetă fără precedent a procurorilor Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică (SUPC) din Parchetul General.
Potrivit procurorilor, Vișinescu a săvârșit ac țiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea a 138 de deținuți politici încarcerați, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic. Este vorba de foşti miniştri, lideri din PNŢ sau PNL, conducători de organizaţii subversive, ofiţeri superiori sau şefi de culte religioase.
Condiţiile de viaţă din Penitenciarul Râmnicu Sărat, aşa cum reies din documente şi au fost descrise şi de foştii deţinuţi, au creat premisele apariției unor afecțiuni deosebit de grave, soldate în câteva cazuri cu decesul, „probând natura abuzivă şi tratamentul neglijent aplicat de comandantul închisorii”.
În perioada 1956-1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat 14 cazuri de deces, printre aceştia: Ion Mihalache, Gheorghe Plăcinţeanu, Gheorghe Dobre, Victor Rădulescu – Pogoreanu sau Mihail Romniceanu. „Decesul deținuților politici survenea în urma unui proces lent, dar eficace, prin care aceștia erau torturați fizic și psihic”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Nu a recunoscut nimic
În timpul anchetei procurorilor, Vişinescu nu a recunoscut săvârşirea faptelor. Procurorii mai arată că înainte de a ajunge comandat la Râmnicu-Sărat, ela făcut parte din plutonul de execuţie al mareşaluli Ion Antonescu şi a fost ofiţer politic la Penitenciarul de femei Mislea.
Potrivit procurorilor, el era caracterizat ca fiind „extrem de sever și complet lipsit de omenie față de arestate, având plăcerea de a insulta și a teroriza prin percheziții și interogatorii interminabile pe deținutele cărora le adresa toate epitetele posibile”. Foştii săi subordonaţi, Alexandru Panţuru şi Dumitru Rusu, şi l-au amintit ca pe un om „foarte aspru, care nu avea credinţă, nu avea milă şi nici suflet”. „Comandantul închisorii participa împreună cu ofițerul politic și cu ceilalți gardieni la pedepsirea deținuților, metoda lui favorită fiind bătaia cu biciul”.
Despre comportamentul lui Vişinescu, Ion Diaconescu explica într-un interviu, citat în rechizitoriu, cum acesta l-a pedepsit pe un deţinut care comunica prin limbaj Morse. „...mesajul lui Borcea în limba franceză nu l-au înțeles și l-au dus pe Ovidiu la subsol și l-au bătut crunt cu cureaua, pe pielea goală, să spună cu cine a vorbit și ce a spus. Și l-a bătut chiar directorul Vişinescu”.
Chinurile lui Coposu
Fostul președinte al PNȚ-CD, Corneliu Coposu (1914- 1995), fost secretar al lui Iuliu Maniu, a fost condamnat, în 1955, la 15 ani de închisoare pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare”. El a fost închis la Râmnicu Sărat în perioada 1954-1962. Într-un interviu dat în anii ’90, citat de procurori în rechizitoriu, Coposu arăta: „Cred că închisoarea de la Râmnicu Sărat a atins apogeul, atât în ceea ce privește tentativa de exterminare a deținuților politici, izbutită în 90% din cazuri”.
Distrugerea psihică
Fostul lider țărănist Ion Diaconescu (1917- 2011) a fost condamnat la 15 ani de închisoare. El a descris într- un interviu acordat experților IICCMER, citat în rechizitoriu, condițiile de la Râmnicu Sărat unde a fost închis cinci ani și a fost trimis la izolare de zece ori. „Regimul din această închisoare era, într- adevăr, de exterminare. Izolare totală și permanentă… Cei ce supraviețuiseră perioadelor de exterminare prin foamete și tortură urmau să fie acum distruși psihic prin aceste nemaiîntâlnite măsuri de izolare”, spunea Diaconescu.
Dragostea l-a ucis
Medicul Gheorghe Plăcințeanu (1924- 1961) a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii publice”. Sentința i se trage după ce a avut o idilă cu Lica Gheorghiu, fiica liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. Plăcințeanu a decedat la Râmnicu Sărat, în urma unui colaps cardio-vascular. Până și comuniștii l-au considerat vinovat de deces pe Vișinescu, deorece nu a chemat telefonic un medic. Însă ministrul de Interne Alexandru Drăghici nu l-a schimbat din funcție.
Drama lui Mihalache
Fost ministru și președinte al Partidului Țărănesc, Ion Mihalache (1982-1963), a decedat în Penitenciarul Râmnicu Sărat. El fusese condamnat la temniță grea pe viață pentru „complot, trădare și insurecție armată”. În perioada 1957- 1963, Mihalache a executat 216 zile de izolare. Unul dintre colegii de suferință, Ion-Ovidiu Borcea, a povestit: „Ofițerul politic Lupu și comandatul Vișinescu l-au bătut în permanență, i-au creat condiții să se îmbolnăvească și nu i-au dat îngrijire medicală”.