Oficialii de la CFR Cluj s-au făcut foc și pară după meciul pierdut în fața celor de la FCSB, scor 0-1. Decisiv a fost penalty-ul acordat de arbitrul Marcel Bîrsan.
Oficialii echipei CFR Cluj au acuzat arbitrajul lui Marcel Bîrsan, după derby-ul cu FCSB, pierdut, duminică, în Ghencea, scor 0-1. Președintele echipei din Gruia, Cristi Balaj, a răbufnit și a spus că a aflat de la jucători, că oponenții de la FCSB au pus presiune pe „central”, la pauză.
Cristi Balaj acuză arbitrajul după FCSB - CFR
„La pauză îmi spuneau jucătorii și Panin că oficiali de la FCSB au strigat în drumul spre vestiare către Bîrsan. Au tăbărât pe el. Oficialii lui FCSB au făcut asta, în drum spre vestiare. Atât timp când nu am fost acolo, nu pot da nume.
Trebuie să se pună un semn de întrebare. Mi s-a comunicat că s-a pus presiune pe arbitru. Mi-a spus Panin, m-a și sunat. Nu dau nume pentru că nu am fost acolo”, a declarat Balaj pentru fanatik.
Preledintele de la CFR Cluj este de părere că penalty-ul primit de FCSB la contactul dintre Cvek și Compagno nu trebuia acordat.
„Părerea mea este că un asemenea contact nu putea să provoace o asemenea cădere. Fotbalul este sport de contact, nu a fost lovire, împingere, piedică. Compagno a anticipat acest contact, și-a dus privirea pentru a-l vedea pe Cvek. Un asemenea meci nu mi se pare corect să fie decis de un contact atât de ușor, amplificat de căderea atacantului.
Dacă aveai această sensibilitate, trebuia să o ai și în privința hențului lui Dawa. La faza cu penalty-ul lui Compagno, cred că Bîrsan a fost mascat. Este un penalty cu acoperire regulamentară. Nu este un penalty făcut de apărător, ci unul obținut de atacant, ceea ce la partide internaționale nu se acordă”, a mai precizat oficialul.
Marea eroare a „centralului” Bîrsan
Balaj spune că a fost vorba despre două situații în care „centralul” meciului ar fi trebuit să-și vadă de treabă și să nu intervină/
„Dacă sancționăm o asemenea manieră și decidem soarta unui joc după asemenea contact, nu o să avem fotbal niciodată. Au fost două situații la care arbitrul nu trebuia să intervină, pentru că au fost neclare, hențul lui Dawa și penalty-ul lui FCSB”, a conchis fostul arbitru.