După o domnie de 39 de ani, monarhul spaniol, cel care a condus țara spre o democrație autentică, dar a cărui imagine a fost afectată recent de o serie de scandaluri, lasă tronul fiului său, prințul Felipe de Asturias.
Regele Spaniei va abdica pentru a-i face loc pe tron fiului său, prințul Felipe, a anunțat ieri premierul spaniol Mariano Rajoy, susprinzând opinia publică din statul iberic, dar și presa internațională. Cu o popularitate în constantă scădere, monarhul era în centrul unei dezbateri privind necesitatea abdicării, dar niciun semn din partea sa nu indica iminența unei astfel de decizii după 39 de ani de domnie.
„Am considerat că a venit momentul să pregătesc preluarea ștafetei de către persoana care se află în situația cea mai bună de a asuma aceste sarcini, cu maturitate și simțul responsabilității pentru a asuma funcția de șef al statului, cu experiența și impulsul unei noi generații”, a spus regele Juan Carlos, referindu-se la prințul moștenitor Felipe de Asturias, la câteva ore după anunțul făcut de șeful guvernului de la Madrid. Executivul spaniol urmează să adopte, astăzi, într-o ședință extraordinară a consiliului de miniștri, legea organică necesară pentru punerea în aplicare a deciziei de abdicare a regelui Juan Carlos în favoarea fiului său.
O imagine șubrezită
Decizia monarhului spaniol de a se retrage de pe tron vine la un an după decizii similare luate de regina Beatrix a Olandei și regele Albert al Belgiei. Abdicarea nu este un fapt obișnuit în monarhia spaniolă, fiind unul excepțional: ultima oară, o astfel de decizie s-a petrecut în 1941, când fostul rege Alfonso XIII (care abdicase și plecase în exil în 1931) a renunțat la drepturile monarhice în favoarea fiului său cel mare, Juan de Borbón, tatăl regelui Juan Carlos, care nu a domnit, din exil renunțând la rândul său la drepturile de succesiune la tron în favoarea fiului său.
Juan Carlos a fost, în majoritatea domniei sale, un rege popular, dar imaginea sa a fost șubrezită de o serie de scandaluri recente în care au fost implicați membri ai Casei Regale, precum cel de corupție care o vizează pe Infanta Cristina, dar și el însuși. Popularitatea regelui a primit însă o lovitură puternică atunci când presa a dezvăluit că, în 2012, în plină criză economică, a participat la o vânătoare extravagantă de elefanți, în Botswana. El și-a cerut atunci scuze spaniolilor, crunt afectați de recesiune, dar efectele erau vizibile, un sondaj realizat ulterior arătând că aproape trei sferturi din cetățeni considerau că Juan Carlos ar trebui să abdice.
Popularitate de 66%
Felipe, cel de-al treilea copil al regelui Juan Carlos și al reginei Sofia și cel care va deveni regele Spaniei sub numele de Felipe al VI-lea, după ce tatăl său a anunțat că va abdica în favoarea sa, s-a născut la Madrid, la 30 ianuarie 1968. Este, din decembrie 2000, comandantul trupelor terestre, aeriene și căpitan de corvetă în marina spaniolă. Din 1996, reprezintă Spania la ceremoniile de învestire a șefilor de stat sau de guvern din America Latină și efectuează în mod regulat călătorii oficiale în străinătate. Pe 22 mai 2004, el s-a căsătorit cu ziarista Letizia Ortiz Rocasolano, la Catedrala Almudena din Madrid. Prințul are o popularitate de 66 de procente, potrivit ziarului The Guardian.