Jose Mourinho: „Nu pot decât să aplaud”. AS Roma, cinci jucători cu șapte milioane de euro
- Adriana Popescu
- 14 august 2022, 07:15
Jose Mourinho a "aplaudat" sâmbătă transferurile făcute de conducerea clubului AS Roma, chiar dacă antrenorul portughez refuză să facă din giallorossi candidaţi la scudetto, cu o zi înaintea primului meci oficial al sezonului, în deplasare cu Salernitana, transmite AFP.
"Să iei cinci jucători de această calitate, cu 7 milioane de euro, nu pot decât să aplaud", a subliniat Mourinho în prima sa conferinţă de presă după victoria în finala Europa Conference League împotriva lui Feyenoord (1-0) la sfârşitul lui mai.
Roma a adus în această vară mai ales jucători liberi de contract (Nemanja Matic, Paulo Dybala, portarul de rezervă Mile Svilar), dar şi mijlocaşul olandez "Gini" Wijnaldum, împrumutat cu opţiune de cumpărare de la PSG. Clubul a plătit doar pentru fundaşul turc Zeki Celik, cumpărat cu 7 milioane de euro de la Lille.
"Doar Lecce şi Sampdoria au cheltuit mai puţin ca noi (în Serie A). (...) Lazio a cheltuit 39 de milioane de euro", a subliniat el.
Mourinho a regretat însă plecarea a "doi jucători importanţi pentru noi": mijlocaşii Henrih Mhitarian (ajuns la Inter Milano), un "titular indiscutabil", şi Jordan Veretout (Marseille), care "ar fi fost printre cei mai utilizaţi 12 sau 13 jucători".
"Sunt mulţumit. Dacă sunt întrebat însă dacă aş mai avea nevoie de ceva în plus pentru a avea mai multe posibilităţi, pentru a evita să mă tem de imprevizibil în timpul sezonului, atunci da, aş avea nevoie", a adăugat exigentul portughez, care începe al doilea sezon pe banca Romei.
"Ne-am întărit lotul, dar şi alţii au făcut la fel. De asta sunt surprins că Roma e menţionată printre candidaţii la scudetto", a continuat Mourinho.
"A vorbi de noi ca o candidată la titlu mi se pare să vinzi un produs care nu este adevărat, dincolo de ceea ce suntem. (...) Adevărul este că vrem să reuşim mai mult, mai ales în campionat unde am terminat pe locul 6 în sezonul trecut. Să rămânem însă liniştiţi, lăsaţi-ne să lucrăm", a spus el, invitându-i pe ziarişti să se intereseze mai mult de "meciul greu" de duminică, pe terenul Salernitanei, în prima etapă din Serie A.
(Agerpres)