Jorge, afacere de succes pe litoral. În ce și-a investit banii câștigați la Survivor

Jorge, afacere de succes pe litoral. În ce și-a investit banii câștigați la SurvivorSursa foto: Youtube

Jorge continuă să se recupereze după ce a suferit a doua intervenție chirurgicală la genunchi ca urmare a accidentării sale la Survivor. Odată întors în țară, artistul își dorește să își concentreze atenția pe familia sa mai mult, dar și pe noua afacere pe care se pregătește să o deschidă.

Artistul spune că a îndurat prea multă durere în cele opt săptămâni cât a stat în Republica Dominicană, iar cel mai greu i-a fost fără familie, deși era conștient de asta atunci când a acceptat provocarea.

Jorge își deschide afacere pe litoral

Astfel că, spune acesta, acum se bucură de tot ceea ce-i oferă viața, mai ales că e pe punctul de a-și deschide o afacere în turism.

Jorge are cinci apartamente pe litoralul românesc pe care le amenajează pentru a fi date ulterior în chirie.

Mă bucur de viață! Am îndurat prea mult două luni, fără familie, fără mâncare. Cel mai greu a fost fără familie la Survivor. Acum mă bucur de viață, acum suntem cu amenajări la mare. Deschidem cinci apartamente, pe care le vom închiria. Experiența Survivor a fost și frumoasă, și grea.

N-a fost nimic urât. Tu îți stabilești cum e viața. Dacă găsești în orice ceva frumos, nu are ce să mai fie urât! A fost greu, da! A fost greu că nu aveam mâncare, că eram frustrat, că nu sunt cu familia, deși eu alesesem să vin aici. Aveam așa, niște conflicte interioare”, a dezvăluit Jorge.

Jorge

Sursa foto: Jorge/ Instagram

Cântărețul, un familist convins

Jorge a dezvăluit și cum l-a primit familia la întoarcerea în țară și spune că, deși aveau pe chip tristețe, au fost ușurți că s-a întors cu bine de la Survivor.

„Abia așteptau să vin acasă. Să-mi dea Dumnezeu experiențe frumoase, dar să nu mai stau departe de copii, că e greu pentru ei, dar și pentru mine!”, a mai adăugat cântărețul.

Survivor All Stars

Survivor All Stars. Sursa foto: Instagram

Acesta a povestit puțin și cum e viața de familie cu trei copii, menționând că fiecare zi e o provocare, mai ales că în vremurile de azi și părinții au extrem de multe de învățat de la copii.

„Trebuie să fii spontan, franc, maleabil. Lumea de azi are o viteză fantastică, învățăm de la copii! Ne dorim să le dăm acel caracter pe care să se bazeze. În rest, alegerile sunt ale lor. Îi încurajez să ia decizii rapide, indiferent că este o alegere bună sau mai puțin bună”, a mai spus Jorge pentru Cancan.