Referindu-se la semnificaţia oului de Paşti şi la legătura mistică cu natura, Mircea Eliade aprecia: "Pentru creştinismul arhaic Cosmosul participă la drama divină, ca întocmai după cum sufletul omului este însetat de mântuire, tot aşa şi natura întreagă geme şi suspină aşteptând Învierea”.

Aflându-ne în Săptămâna Patimilor, este firesc să întâlnim numeroase practici de pomenire a morţilor (aprinderea focurilor rituale, ofrandele alimentare şi materiale aduse – colacul, oala, lumânarea), la care se adaugă cele specifice marii sărbători (vopsitul ouălor, care, de altfel, are de asemenea numeroase semnificaţii funerare).

Pe lângă sacralizarea nefastă a sărbătorii din Joia Mare (interdicţia muncii, a somnului), pot fi observate numeroase practici care denotă unele caracteristici pozitive ale momentului: purificarea prin apă, postul ritual (la care se adaugă numeroase acte magice, care înregistrează încheierea acum a unui ciclu început la 9 martie).

Printre superstiţiile şi tradiţiile legate de această zi, amintim: în această zi morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor (sâmbătă înainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, când morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp morţii se aşează pe streaşina casei, unde stau până la întoarcere.

Pentru că de Joimari e frig, în dimineaţa şi în seara acestei zile, în curte se fac focuri pentru morţi, pentru a avea la ce se încălzi şi pentru a avea lumină se pot da de pomană apă sau colaci; uneori se aprind lumini pentru fiecare mort al familiei.

Ouăle împistrite, roşite şi fierte în această zi, nu se strică în decursul anului, chiar niciodată.

Dacă se îngroapă ouă roşii la hotarele unei moşii nu va bate piatra.

Joi, în Săptămâna Patimilor, să nu se spele rufe, căci la morţi, în loc să li se ducă pomana ce li se dă, se duc lături din spălături.