În pofida popularităţii sale, la căpătâiul artistului au fost, ieri, doar câteva persoane. El va fi înmormântat astăzi, în cimitirul Mănăstirii Cernica.
Pe cât de mult au umplut agenţiile de ştiri eterul cu amănunte despre trecerea în nefiinţă a maestrului Johnny Răducanu, pe atât de mult a surprins absenteismul prietenilor, cunoscuţilor şi publicului larg la catafalcul artistului, expus pe parcursul zilei de ieri la biserica Sf. Silvestru din Bucureşti. Curtea de la Sf. Silvestru, pustie toată ziua Dispariţia neaşteptată a lui Johnny Răducanu a impresionat opinia publică, indiferent că a fost vorba de melomani, de manelişti sau de scepticii "de serviciu", dezinteresaţi de fenomenul muzical. Răducanu întruchipa egal, pentru toţi, un mic simbol al normalităţii traiului lor public şi un mit pe care lumea se obişnuise să îl vadă viu, fluturat când şi când sub forma anunţurilor de spectacol. Îl ştiau cu toţii, cu fluierele şi hainele sale ciudate, ca pe un om format într-o epocă pe care mulţi o regretă, Nicolae Ceauşescu şi, în acelaşi timp, îl ştiau ca pe un om ce rămăsese activ pe nişte vremuri care îi cam îngenuncheaseră pe mulţi. Prezenţa lui Johnny Răducanu era încurajatoare şi totodată surprinzătoare, pentru mulţi: "Uite, domnule, că trăiesc şi ăştia, muzicanţii", spuneau amatorii sau ignoranţii jazzului, care erau conectaţi puternic mai degrabă la o realitate unde contau doar "ţepele" de miliarde, vila şi limuzina din poarta telecomandată. Preşedintele a trimis coroană Artistul a încetat din viaţă luni, la vârsta de 79 de ani. Din păcate, uriaşa emulaţie care cuprinse naţia nu a fost vizibilă şi ieri, în curtea bisericii Sf. Silvestru, din Capitală, unde trupul neînsufleţit a fost expus pe parcursul întregii zile. Vizitatorii au fost puţini şi grăbiţi, iar personalităţile vieţii artistice au strălucit prin neprezentare. În interiorul bisericii a domnit o atmosferă de tensiune mocnită, cu interdicţii ale rudelor defunctului de a se face fotografii şi cu gesturi repezite, de indicare rapidă a locului unde trebuie aşezate puţinele coroane. Preşedintele Traian Băsescu şi directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu, au trimis coroane, aşa cum a procedat, de altfel, şi celebra cântăreaţă de operă, Angela Gheorghiu. Actorul Ion Caramitru a venit şi a plecat nervos Pe la orele amiezii a sosit fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru: congestionat la faţă, a intrat precipitat în biserică unde nu a zăbovit decât 10-15 minute. La ieşire, i-a eliberat "din funcţie", cu un gest suveran, pe reprezentanţii presei: "Lăsaţi-mă!", a strigat el jurnaliştilor, pe acelaşi ton pe care ar fi recitat, probabil, scena cu craniul, a lui Yorick din "Hamlet". "Lăsaţi-l, maică, el s-a ridicat azi la cer" La orele dimineţii, trecuse pe la căpătâiul lui Johnny Răducanu şi enigmatica Mirela Adăscăliţei (38 de ani), lector la Universitatea Bucureşti, despre care se spune că a stat permanent cu maestrul în ultimele sale zile de viaţă. Conform surselor noastre, profesoara a mărturisit că va evita orice contact cu reprezentanţii mass-media, după ce au fost publicate speculaţii referitoare la o posibilă legătură privată ce s-ar fi stabilit între ea şi Johnny Răducanu. Câţiva copii de romi, care au trecut prin zonă, au dezmorţit la un moment dat atmosfera, cu strigăte de "Buleftica, mâncaţ-aş, la OTV".
În rest, ultima zi în care trupul lui Johnny Răducanu a aparţinut lumii pământene, a trecut sfioasă, neobservată de nimeni. A bătut un vânticel ca de primăvară, dar Johnny Răducanu nu a mai simţit nimic.
Într-un târziu, o babă care sosise întâmplător la biserică, a rezumat această zi ciudată: "Săracul. Lăsaţi-l, maică, el s-a ridicat azi la cer. Geaba credeţi că mai e aici".
- Cele trei salve de tun pe care Johnny Răducanu le va primi la înmormântare