Facultatea de film din cadrul Universităţii din California de Sud (USC) va retrage o expoziţie dedicată lui John Wayne în urma solicitărilor în acest sens formulate anul trecut de studenţi din cauza comentariilor rasiste făcute de actor într-un interviu din 1971 pentru revista Playboy, a anunţat instituţia de învăţământ, potrivit DPA.
Invocând un imbold pentru promovarea ''valorilor culturale anti-rasiste'', Evan Hughes, decan-adjunct pe probleme de diversitate şi includere, a anunţat retragerea expoziţiei printr-o scrisoare adresată comunităţii universitare.
''Conversaţiile despre rasismul sistemic din instituţiile noastre culturale alături de recentele proteste civile la nivel global iniţiate de mişcarea Black Lives Matter ne cer să ne gândim la rolul pe care şcoala noastră îl poate juca ca vector al schimbării în promovarea valorilor culturale şi ale experienţelor anti-rasiste'', a precizat Hughes. ''Aşadar, a fost luată decizia ca expoziţia Wayne să fie retrasă''.
În decembrie, universitatea anunţase că nu va retrage expoziţia, ci va crea în schimb un spaţiu care să exploreze Vestul american, potrivit publicaţiei The Daily Trojan. În urmă cu câteva luni, studenţii au protestat împotriva expoziţiei Wayne, argumentând că, prin menţinerea acesteia, şcoala ''girează supremaţia albă''. Wayne a urmat cursurile USC la sfârşitul anilor 1920 şi a făcut parte din echipa de fotbal a universităţii.
Protestele au fost declanşate de comentariile făcute de Wayne într-un interviu acordat revistei Playboy în 1971 şi ajuns din nou în atenţia publică. Popularul actor a făcut comentarii bigote împotriva persoanelor de culoare, nativilor americani şi comunităţii LGBTQ.
''Cred în supremaţia albilor până când negrii vor fi educaţi astfel încât să devină responsabili'', a spus acesta în cadrul interviului. ''Nu cred că trebuie să oferim autoritate şi poziţii de conducere şi decizie unor oameni iresponsabili''.
Acesta a adăugat că deşi nu tolerează sclavia, ''Nu mă simt vinovat pentru faptul că în urmă cu cinci sau zece generaţii aceşti oameni erau sclavi''.
Actorul a mărturisit că nu simte nicio părere de rău pentru oprimarea populaţiei native americane.
''Nu cred că am greşit luând de la ei această ţară măreaţă'', a spus acesta. ''Un număr mare de oameni aveau nevoie de noi terenuri, iar indienii au încercat în mod egoist să le păstreze doar pentru ei''.
Pe 26 iunie, Partidul Democrat din ţinutul Orange a adoptat o rezoluţie de urgenţă care face apel la redenumirea aeroportului John Wayne din Santa Ana condamnând afirmaţiile lui Wayne. Aeroportul a fost denumit după marele actor în 1979.
Decizia responsabililor de la USC survine la dar o lună după ce universitatea a înlăturat numele celui de-al cincilea preşedinte al său, Rufus Von KleinSmid, un lider al mişcării eugenice, de pe una dintre cele mai proeminente clădiri din campus. Preşedintele Carol Folt a spus că opiniile lui Von KleinSmid sunt ''în directă contradicţie cu comunitatea multiculturală de la USC, precum şi cu misiunea noastră în scopul diversităţii şi includerii''.