Secretarul de stat american a promis că Statele Unite îi vor pedepsi pe asasinii jurnaliştilor americani James Foley şi Steven Sotloff, care au fost decapitaţi de membri ai grupării jihadiste Statul Islamic, potrivit AFP.
"Atunci când terorişti ucid, oriunde în lume, cetăţeni americani, Statele Unite îi vor face să plătească, indiferent cât va dura acest lucru. Iar cei care i-au ucis pe James Foley şi Steven Sotloff în Siria trebuie să ştie că Statele Unite îi vor face de asemenea să plătească, indiferent de timpul necesar", a declarat şeful diplomaţiei americane, care a descris executarea lui Steven Sotloff drept o "sălbăticie medievală".