„Imensul Ocean Pacific este suficient de mare pentru a încăpea China şi SUA”

Preşedintele chinez Xi Jinping i-a spus, azi, secretarului de Stat al SUA, John Kerry, aflat în vizită la Beijing, că „imensul Ocean Pacific este suficient de mare pentru a încăpea China şi Statele Unite", pe fondul tensiunilor legate de dispute teritoriale în apele Mării Chinei de Est.

Xi Jinping a făcut aceste declaraţii în timpul întâlnirii pe care a avut-o la Marele Palat al Poporului (sediul Legislativului chinez) cu Kerry, care a sosit, ieri, la Beijing pentru o vizită-fulger care se încheie azi, scrie EFE, citată de Agerpres.

Liderul chinez a adăugat că speră ca „cele două părţi să conlucreze pentru creşterea încrederii reciproce, reducerea îndoielilor şi sporirea cooperării prin intermediul dialogului pentru a avea siguranţa că relaţiile bilaterale cresc în direcţia corectă şi formează un nou tip de legături".

„Între timp, cele două părţi ar trebui să gestioneze şi să-şi controleze disputele într-un mod adecvat pentru ca relaţiile să nu fie afectate", a mai spus Xi, care a adăugat că, în opinia sa, „relaţiile dintre China şi SUA continuă să fie stabile în general".

Sâmbătă, Kerry a cerut Chinei să facă mai mult pentru a ajunge la o soluţie diplomatică pe tema disputelor din Marea Chinei de Est.

Pentagonul consideră că gigantul asiatic accelerează construcţia de instalaţii pe unele insule aflate în dispută în aceste ape ale Pacificului pentru a le utiliza ca baze pentru operaţiuni militare.

SUA, care intenţionează să-şi sporească prezenţa militară în Pacific, se tem că autorităţile de la Beijing vor să obţină controlul asupra întregii Mări a Chinei de Est, însă o parte din acest teritoriu este reclamat de Brunei, Taiwan, Filipine, Vietnam şi Malaezia.

La rândul său, Kerry a spus în timpul întrevederii cu Xi că "extinsa cooperare între SUA şi China a demonstrat lumii rolurile importante pe care le joacă cele două naţiuni în gestionarea principalelor chestiuni regionale şi internaţionale". S-a mai dovedit, a continuat Kerry, că cele două părţi „sunt capabile să-şi gestioneze disputele cu maturitate".

Kerry s-a deplasat la Beijing pentru a pregăti următoarele evenimente bilaterale, Dialogul Economic şi Strategic între China şi SUA, care va avea loc la Washington luna viitoare, şi vizita lui Xi în SUA, în septembrie.

Secretarul de stat al SUA a mai avut convorbiri şi cu premierul Li Keqiang şi cu ministrul de externe Wang Yi.