John Kelly, fost șef de cabinet al lui Trump, vorbește despre lucruri cu care nu a fost de acord

LE VIF (Belgia). Procedura de destituire, Coreea de Nord, imigrația: John Kelly, fost șef de cabinet al lui Donald Trump, a făcut în această săptămână o listă a lucrurilor cu care nu a fost de acord cu președintele american pentru care a lucrat până în ianuarie 2019.

Într-o discuție purtată miercuri cu studenții la Drew University, în New Jersey, John Kelly, ale cărui afirmații sunt relatate de revista “The Atlantic”, s-a arătat foarte critic față de anumite decizii și anumite afirmații ale miliardarului republican.

"Chief of staff" de la Casa Albă este un om-cheie al președinției americane. Adevărat braț drept al președintelui, el este, de facto, adesea, coordonatorul acțiunilor administrației.

Locotenent-colonelul Alexander Vindman, demis vineri din Consiliul securității naționale, după ce a depus una din mărturiile cheie din ancheta privind destituirea lui Donald Trump?

“A făcut exact ce îi învățăm să facă toată cariera lor (...) I-a spus șefului său ce a auzit”, a spus dl Kelly.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, cu care Donald Trump s-a întâlnit de trei ori?

“El nu va renunța niciodată la armele lui nucleare”, a tranșat dl Kelly. “Președintele a încercat (...). Dar nu a mers. Eu sunt o fire optimistă în majoritatea timpului, dar sunt și realist și nu am crezut niciodată că dl Kim va face altceva decât să-și bată joc de noi, și a făcut-o într-un mod destul de eficient”.

Migranții care vin în Statele Unite?

“Sunt, în imensa lor majoritate, oameni cumsecade (...) Nu sunt toți hoți și criminali. Și nu e corect să fie numiți astfel. Am fost în dezacord cu președintele în mai multe ocazii”, afirmă cel care a susținut o viziune extrem de fermă a politicii de imigrație a Statelor Unite.

Înainte de a deveni principalul consilier al lui Donald Trump la Casa Albă, în iulie 20017, dl Kelly, general de puşcaşi marini în retragere, a ocupat postul de ministru al securității interne în timpul primelor șase luni de președinție. (RADOR)