Vicepreşedintele Statelor Unite va merge, la mijlocul lui noiembrie, în Ucraina și apoi în Turcia, unde problema privind apărarea oraşului sirian Kobane, situat chiar de cealaltă parte a frontierei, generează tensiuni între Ankara şi Washington.
În săptămâna care începe din 17 noiembrie, Biden se va deplasa în Ucraina, unde se va întâlni cu preşedintele Petro Poroşenko, a anunţat Casa Albă astăzi, în contextul în care alegerile legislative de ieri din Ucraina au fost câștigate de partidele prooccidentale.
Ulterior, vicepreşedintele american se va deplasa în Maroc, apoi în Turcia, unde se va întâlni cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan.
Paraşutarea de către Statele Unite de arme şi muniţii pentru combatanţii kurzi care apără oraşul Kobane, asediat de jihadişti din cadrul organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI), a generat tensiuni cu Ankara, care critică o decizie proastă a Washingtonului.