Joe Biden spune că atacurile Rusiei asupra civililor sunt intenționate. Liderul SUA anunță că vor urma noi sancțiuni

Joe Biden spune că atacurile Rusiei asupra civililor sunt intenționate. Liderul SUA anunță că vor urma noi sancțiuniJoe Bide4n. Sursa: EPA/JIM LO SCALZO / POOL

Președintele american a declarat că este clar că Rusia atacă intenționat civili, dar s-a ferit să numească acest acțiuni drept crime de război. Biden nu exclude ca printre noile sancțiuni împotriva Rusiei să se numere și interzicerea exporturilor de petrol.

Liderul american Joe Biden a declarat, miercuri, 2 martie, că Rusia vizează clar atacarea civililor în Ucraina, dar a evitat să spună clar dacă aceste atacuri pot fi calificate drept crime de război. „Este clar că sunt vizați civili. Urmărim foarte îndeaproape situația din Ucraina. Este prea devreme să spun asta“ a afirmat Joe Biden, citat de CNN.

Statele Unite caută noi moduri pentru a sancționa cât mai drastic Rusia, după învazia Ucrainei. Joe Biden a declarat că ar putea fi interzise exporturile de petrol din Rusia. „Nimic nu este exclus“, a declarat președintele american sursei citate.

Liderul american a anunţat marţi că Statele Unite vor debloca 30 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice pentru a stabiliza piaţa după invazia Rusiei în Ucraina. Prețul barilului de petrol a depășit 100 de dolari pe bursele internaționale.

Sprijin pentru Zelenski

SUA s-a arătat preocupată și de siguranța președintelui Ucrainei. Biden și Zelenski au vorbit marți timp de aproximativ 30 de minute. Președintele american a spus că omologul său din Ucraina este cel care trebuie să decidă dacă va rămâne în țara sa, dar că îi va acorda tot sprijinul necesar. Biden nu a spus însă în ce va consta acest ajutor. „Cred că este decizia lui și facem tot ce putem pentru a-l ajuta“, a declarat liderul SUA.

Zelenski a spus în repetate rânduri că va rămâne la Kiev, chiar dacă, potrivit propriei declarații, este ținta numărul unu a rușilor.

Biden atac dur la adresa lui Putin

Preşedintele SUA, Joe Biden, l-a atacat marţi dur pe liderul rus Vladimir Putin, numindu-l un ”dictator” care este acum izolat de lume mai mult ca oricând. Vladimir Putin ”s-a înşelat”, ”suntem pregătiţi, suntem uniţi”, a spus Biden în primul său discurs despre Starea Uniunii la Washington, cerând Congresului american să ovaţioneze în picioare poporul ucrainean care ”nu se teme de nimic”.

Preşedintele rus ”a crezut că Occidentul şi NATO nu vor răspunde”. Dar ”Putin este acum mai izolat ca oricând de restul lumii”, deoarece în lupta împotriva ”autocraţiei”, ”democraţiile sunt pregătite”, a adăugat el, enumerând sancţiunile fără precedent care s-au abătut asupra Rusiei după invazia din Ucraina.