Preşedintele american Joe Biden a lăudat la finalul summitului de la Madrid pe aliații din NATO pentru creşterea investiţiilor în apărare, evidenţiind planul Germaniei de a-şi creşte cheltuielile militare cu 100 de miliarde de euro.
Președintele SUA, Joe Biden, s-a arătat mulțumit faţă de aliații NATO, inclusiv România pentru „creșterea cheltuielilor militare”.
„Majoritatea dintre ei sunt pentru prima dată în grafic pentru a depăşi angajamentul nostru de 2% din PIB”, a spus Biden la o conferinţă de presă la finalul summitului NATO de la Madrid, făcând referire la orientările NATO ca statele membre să aloce apărării un buget de cel puţin 2% din PIB, informează Reuters.
Joe Biden a apreciat ţările care îşi cresc cheltuielile pentru apărare
„Aliaţii de pretutindeni îşi intensifică creşterea cheltuielilor pentru apărare”, a remarcat preşedintele american, menţionând Slovacia, Republica Cehă şi Olanda.
Mai mult, Joe Biden a spus la conferința de presă că Polonia, România, Estonia, Letonia şi Lituania alocă mai mult de 2,5%, unele chiar 3%.
Premierul britanic Boris Johnson a îndemnat la rândul său statele NATO să-şi crească cheltuielile militare, astfel încât până în anul 2030 să atingă pragul de 2,5% din PIB pentru bugetele alocate apărării.
Este nevoie de această creştere, a motivat Johnson, pentru că ţinta anterioară de 2% era ''dintr-o altă epocă'', cea precedentă războiului declanşat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Președintele SUA, despre angajamentul pe care-l are faţă de Recep Tayyip Erdogan
Pe de altă parte, preşedintele american a susţinut că angajamentul său faţă de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan de a debloca vânzarea unor avioane F-16 către Turcia şi modernizarea aparatelor de acest fel aflate deja în dotarea armatei turce nu are legătură cu deblocarea de către Ankara a aderării Finlandei şi Suediei la NATO. El a adăugat că are nevoie de acordul Congresului pentru vânzarea şi modernizarea acelor avioane de vânătoare, dar s-a arătat încrezător că-l poate obţine.
Turcia dorea iniţial să cumpere avioane F-35, dar Washingtonul a anulat contractul după ce Ankara a cumpărat sisteme antiaeriene ruseşti S-400. În compensaţie pentru banii deja achitaţi în contul acelui contract, Turcia a cerut livrarea unor F-16 şi modernizarea de către SUA a circa 200 de avioane mai vechi de acest tip pe care le deţine, dar şi acest dosar a rămas blocat, informează Agerpres.