Joe Biden va deveni primul preşedinte al SUA în exerciţiu care vizitează pădurea tropicală amazoniană, în încercarea de a promova în continuare agenda ecologistă radicală, respinsă de Donald Trump.
Joe Biden călătoreşte de la Lima, Peru, la Manaus, Brazilia, pentru a se întâlni cu liderii locali care lucrează pentru conservarea Amazonului. Apoi, el va merge la Rio de Janeiro pentru un summit al Grupului celor 20 de economii majore care abordează probleme de la foamete şi sărăcie până la guvernanţa globală şi schimbările climatice.
Cât de importantă este conservarea Amazonului
În opinia oamenilor de ştiinţă, conservarea Amazonului este vitală pentru a reduce schimbările climatice produse din cauza cantităţii mari de dioxid de carbon care încălzeşte clima, transmite Reuters.
Preşedintele brazilian de extremă stânga, fostul condamnat pentru corupție Luiz Inacio Lula da Silva, a promis că va pune capăt defrişărilor din pădurea tropicală a ţării sale până în 2030 şi a îndemnat naţiunile bogate să contribuie la această cauză.
Anul trecut, Joe Biden a spus că va solicita 500 de milioane de dolari de la Congresul SUA pentru a sprijini Fondul Amazon administrat de Brazilia.
Cu toate acestea, până în iulie, Statele Unite şi-au îndeplinit doar o zecime din acest angajament.
Trump nu vrea să continue politicile ecologiste radicale ale lui Biden
Trump a numit agenda ecologistă radicală o păcăleală şi intenţionează să retragă o mare parte din legislaţia domeniului impusă de Joe Biden.
De asemenea, viitorul preşedinte republican urmăreşte să stimuleze producţia record de petrol şi gaze naturale din SUA şi să elimine regulile impuse de Biden pentru a reduce numărul maşinilor pe benzină de pe drumurile din SUA.