Joe Biden, discurs despre Starea Uniunii: „Libertatea și democrația sunt atacate”

Joe Biden se află într-o vizită de stat în Franța. Sursa Foto: Twitter/X

Președintele american Joe Biden a susținut joi seara, în Congres, discursul său despre Starea Uniunii. Cu acest prilej, șeful SUA a vorbit despre democrație și libertate, făcând trimitere inclusiv la războiul din Ucraina și planurile lui Putin.

Joe Biden a susținut joi seara, în Congres, discursul său despre Starea Uniunii. Acesta a fost așteptat de milioanele de susținători ai săi. Președintele american a abordat inițial subiectele războiului din Ucraina și apărarea democrației. Ulterior, acesta a punctat și o serie de aspecte interne.

Joe Biden, despre libertate și democrație

În cadrul discursului său în fața Congresului, Joe Biden a avertizat că „libertatea și democrația sunt atacate” în Statele Unite, dar și în afara acestora. Mai mult, el a subliniat că cele două aspecte nu au fost niciodată atacate la nivelul din prezent.

„De la președintele Lincoln și Războiul Civil, niciodată libertatea noastră și democrația nu au fost atacate în țara noastră așa cum sunt în prezent. ”, a spus președintele Statelor Unite.

Mesaj subtil pentru Donald Trump

În debutul discursului, Biden l-a acuzat pe predecesorul său, Donald Trump, că i-sar supune lui Vladimir Putin. Biden a făcut referire la valul de comentarii făcute recent de Trump, în care a subliniat că ar lăsa mână liberă Rusiei, pentru a lua decizii în cazul țărilor NATO care nu ating obiectivele de cheltuieli. Președintele SUA a precizat că acestea ar fi „scandaloase”.

Sursa foto: Arhiva EVZ

Cu toate acestea, șeful SUA a evitat să rostească numele rivalului său. Din acest motiv, în timpul discursului au existat și câteva momente în care republicanii au intervenit, îndemnându-l pe Biden să rostească numele lui Trump.

Joe Biden Sursa Foto: Arhiva EVZ

Joe Biden, despre planurile lui Putin

Președintele american a vorbit și despre acțiunile lui Putin din Ucraina, dar și despre mișcările pe care acesta le-ar putea pregăti pe viitor.

„Vă asigur că Putin nu se va opri la Ucraina. Dar Ucraina îl poate opri pe Putin dacă o susținem și îi furnizăm armele de care are nevoie pentru a se apăra", a afirmat Biden.

Astfel, acesta a îndemnat Congresul, încă o dată, să deblocheze ajutoarele pentru Kiev, acestea fiind imposibil de trimis din cauza disputelor politice între democrați și republicani.

„Asta este tot ce solicită Ucraina. Nu cere soldați americani.” a adăugat acesta.

De asemenea, șeful SUA a avut si un mesaj pentru președintele rus. 

„Mesajul meu către președintele Putin, pe care îl cunosc de multă vreme, este simplu: nu ne vom da bătuți. Nu vom ceda. Nu voi ceda. Istoria ne privește", a subliniat Biden.

El a dat asigurări că Statele Unite nu vor ceda în fața presiunilor liderului de la Kremlin.