Joe Biden, atac fără precedent la adresa lui Xi Jinping: Un dictator. Întâlnirea lui Anthony Blinken cu Xi, un act ratat

Joe Biden, atac fără precedent la adresa lui Xi Jinping: Un dictator. Întâlnirea lui Anthony Blinken cu Xi, un act ratat Joe Biden / Sursa foto: EPA/TOLGA AKMEN

Președintele Joe Biden a avut o ieșire fără precedent la adresa lui Xi JInping, la scurt timp după vizita Secretarului de stat Anthony Blinken la Beijing, unde oficialul de la Washington a purtat discuţii inclusiv cu preşedintele chinez.

Președintele American Joe Biden l-a numit marți pe omologul său chinez, Xi Jinping dictator, remarcând că Xi a fost foarte încurcat când un balon chinezesc a fost detectat zburând deasupra Statelor Unite la începutul anului.

Ce îi încurcă pe dictatori

Potrivit Reuters, Biden a făcut aceste remarci la o zi după ce  Secretarul de stat Antony Blinken s-a întâlnit cu Xi în timpul unei vizite oficiale în China menite să detensioneze tensiunile dintre cele două țări.

"Motivul pentru care Xi Jinping a fost foarte supărat atunci când am doborât acel balon cu două cutii de mașină pline de echipament de spionaj a fost că nu știa că se află acolo," a afirmat Biden la un eveniment din California.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Este o mare încurcătură pentru dictatori. Atunci când nu știu ceea ce s-a întâmplat. Nu era de așteptat să se întâmple ceea ce s-a întâmplat. Era în afara jocului", a completat Biden.

Un balon chinezesc suspect a fost detectat în spațiul aerian al Statelor Unite în februarie. Acest incident și schimbul de vizite între oficialii americani și cei din Taiwan au accentuat tensiunile dintre SUA și China.

Biden a mai observat că China "are  dificultăți economice serioase."

Economia Chinei s-a poticnit în luna mai odată ce producția industrial și rata vânzărilor din retail au ratat prognozele țintite,  alimentând speculațiile că Beijingul are nevoie să facă mai mult pentru a susține revenirea economică post-pandemie.

O întâlnire fără mari rezultate

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat luni, la Beijing, în timpul primei vizite a unui diplomat american după 5 a ni în China, că a căzut de acord cu liderii chinezi asupra necesității „stabilizării” relațiilor bilaterale, dar cu toate acestea rămâne „lucid” cu privire la dezacordurile profunde, relatează AFP.

EPA/XINHUA / LI XUEREN CHINA OUT

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul de stat al SUA,, preşedintele Chinei a declarat enigmatic : "Viitorul şi soarta omenirii depind de calea dreaptă pe care o vor găsi sau nu SUA şi China pentru a convieţui".

Invocând probleme de securitate, Statele Unite au implementat în ultimii ani mai multe măsuri pentru a restricționa accesul companiilor chineze la anumite tehnologii americane sau pentru a le încetini procesul de fabricare de semiconductori avansați.