Franța. Comitetul Național Olimpic Belgian (COIB) a anunțat duminică, 04 august, că Belgia se retrage din proba mixtă de triatlon de la Jocurile Olimpice, după ce triatlonista Claire Michel s-a îmbolnăvit în urma etapei de înot care a avut loc în râul Sena.
Mizeria din Sena dă mari bătăi de cap organizatorilor de la Jocurile Olimpice
Jocurile Olimpice. Sportiva belgiană a încheiat cursa pe locul 38, iar proba fost câștigată de Cassandre Beaugrand din Franța. Belgia nu va participa la proba de triatlon mixt care urmează să aibă loc luni, 05 august. Presa franceză a scris că reprezentanta Belgiei s-a infectat cu bacteria E.coli.
Problemele cu apa poluată din Sena au dat mari bătăi de cap organizatorilor de la Jocurile Olimpice. Din cauza calității precare a apei anulat sesiunile de antrenament, iar proba masculină a fost amânată cu 24 de ore.
Înotatul în Sena a fost interzis vreme de 100 de ani
Organizatorii au precizat că apa din Sena a fost contaminată din cauza ploilor de săptămâna trecută. Pentru curățarea râului Sena organizatorii Jocurilor Olimpice au cheltuit aproximativ 1,5 miliarde de euro. De menționat este că scăldatul în râul care străbate capitala Franței a fost interzis vreme de 100 de ani.
Dar chiar și în urma investițiilor uriașe britanicii de la Daily Mail au atras atenția că nivelul de bacterii E.coli raportat în luna iunie a fost de 10 ori mai mare decât maximul admis. În aceste condiții nu este exclus ca sportivii care participă la Jocurile Olimpice să contracteze diferite boli digestive.
Echipa de triatlon mixt a Belgiei s-a retras de la Jocurile Olimpice
„În timp ce eram sub pod, am simțit și am văzut lucruri la care nu ar trebui să ne gândim prea mult,” a spus reprezentanta Belgiei în proba de triatlon, Jolien Vermeylen. Sportiva se numără printre cei care au concurat în proba de miercuri.
Ulterior, proba de triatlon feminin a fost amânată, după ce s-a constatat că apa nu era suficient de curată pentru a înota în ea. „Sena a fost murdară de o sută de ani, așa că nu pot spune că siguranța sportivilor este o prioritate. Asta e o prostie!”, a mai spus sportiva din Belgia.