Paris. Fosta gimnastă Nadia Comăneci a discutat cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi speră să-i facă dreptate Sabrinei Voinea, care a fost depunctată în finala de la sol cu o zecime deşi analiza video arată că românca nu a greșit.
Nadia Comăneci, despre scandalul de la Jocurile Olimpice
Nadia Comăneci a spus că trebuie să se facă dreptate pentru românce. Gimnasta a declarat că a vorbit cu Sabrina Voinea și că are sufletul întunecat.
„În sufletul nostru ea are medalia, indiferent de ce se va întâmpla. Am vorbit cu ea şi mi-a spus că are sufletul întunecat. Anunţul de retragere este unul la supărare, ea are nevoie de o pauză să îşi limpezească mintea şi simtă dragostea celor de acasă, şi nu numai a celor de acasă, pentru că a fost o confuzie peste tot”, a spus fosta mare gimnastă.
Comăneci a declarat că a spus la șefa arbitrilor și că a cerut fotografia cu călcâiul afară, dar că momentan n-a văzut nimic.„Eu am alergat, am întrebat, am fost la şefa arbitrilor, am spus că vreau să văd fotografia cu călcâiul afară, dar nu am văzut nimic deocamdată. Noroc cu filmarea aceea pentru că nu cred că o are nimeni altcineva din acel unghi. După acest caz probabil că se vor gândi să facă ceva automat la linia de la covor”, a declarat Nadia Comăneci.
Este pentru prima oară când se întâmplă
Fosta mare gimnastă a declarat că este pentru prima oară când se cere revizuirea unui exerciţiu după terminarea concursului de gimnastică. Ea a spus că nu știe ce se va întâmpla, dar că lumea are nevoie de răspunsuri.
„Trebuie să se întâmple în timpul concursului, nu după. Noroc că am primit ceva video de la MPC, unde se vede clar că nu a fost ieşire afară. Din ce am înţeles arbitrele de linie au cameră de sus şi nu se vede detaliul, atingere sau neatingere. Şi asta a fost puţin cu semnul întrebării pentru că toată lumea, şi preşedintele FIG, care a primit acest video, încearcă să facă această revizuire a solului”, a mai spus Nadia.
Ana Bărbosu a avut parte de o umilință îngrozitoare
Nadia Comăneci a mai spus că preşedintele federaţiei internaţionale i-a promis că situaţia Sabrinei Voinea-Maneca va fi reanalizată. Aceasta a declarat că și Ana Bărbosu a avut parte de o umilinţă îngrozitoare și că preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis, luni, o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică.