Liderii din UE au repornit, luni, negocierile privind ocuparea posturilor de conducere la nivelul instituției europene, după ce în mai multe rânduri discuțiile au intrat în impas.
Cel mai imporant aspect privind conducerea UE, despre care se discută astăzi, este legat în special de alegerea unui nou preşedinte al Comisiei Europene, relatează o sursă europenă. Chiar și așa, DPA informează că premierul italian Giuseppe Conte a minimalizat aşteptările în privinţa unui progres.
De altfel, purtătorul de cuvânt al preşedinteui Consiliului European Donald Tusk, Preben Aamann, a scris pe Twitter că șeful său „va convoca din nou în scurt timp (summitul UE) pentru un mic-dejun”. Asta după ce cu 8 ore în urmă discuțiile au fost suspendate pentru o serie de întrevederi bilaterale.
Totuși prim-ministrul Conte a declarat presei, în cursul dimineţii de luni, că „în acest moment nu pare să existe un acord”. El a a mai adăugat că este incertă obținirea unei înțelegeri pentru stabilirea conducerii UE.
Conte a vorbit despre faptul că nu există sprijin suficient printre cei 28 de lideri pentru a-l propune pe candidatul din grupul socialist, Frans Timmermans, la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. El a mai precizat că Italia este deschisă spre o astfel de soluţie.