Joao Fonseca, campion la doar 18 ani. A intrat în istorie: Nu credeam că pot

Joao Fonseca, campion la doar 18 ani. A intrat în istorie: Nu credeam că pot Joao Fonseca/ Sursa foto Faceboo

Brazilianul Joao Fonseca, locul 99 mondial, a câştigat turneul ATP 250 de la Buenos Aires și a obținut primul titlu al carierei sale în circuitul principal. În finală, Fonseca l-a învins pe argentinianul Francisco Cerundolo, scor 6-4, 7-6 (7/1), şi a devenit, la 18 ani, 5 luni şi 26 de zile, al 10-lea cel mai tânăr jucător care câştigă un turneu ATP din 1990 încoace.

Brazilianul Joao Fonseca a intrat în istorie

Fonseca a spus că a realizat ceva ce nu credea că poate. Tenismenul a spus că este foarte greu să joci împotriva a patru argetinieni, dar că sprijinul fanilor l-a ajutat. El a declarat că a gândit pozitiv și că acest lucru a contat enorm.

Nu se aștepta

„A fost o săptămână incredibilă, am realizat ceva ce nu credeam că pot. Este foarte dificil să joci aici împotriva a patru argentinieni (pe rând în timpul turneului, n.r.), dar sprijinul brazilian m-a ajutat. Mental, am fost foarte puternic, am fost pozitiv, iar asta m-a ajutat în final.

Ceea ce trăiesc este pur și simplu de necrezut. Vreau să le mulțumesc prietenilor mei și sponsorilor care m-au ajutat să îmi îndeplinesc visul. Vreau doar să joc tenis. Desigur, îmi doresc să ajung numărul 1 mondial și să câștig turnee de Grand Slam, dar adevăratul meu vis este să joc tenis”, a spus el.

Recordul de precocitate este deţinut de australianul Lleyton Hewitt. Fostul nr.1 mondial a câştigat primul dintre cele 30 de titluri ale sale la vârsta de 16 ani, 10 luni şi 18 zile. S-a întâmplat în Adelaide, în 1998.

Joao Fonseca va ocupa locul 68 în lume

Câştigător al Next Gen Finals la sfârşitul anului trecut, rezervat jucătorilor sub 21 de ani, Fonseca, care a jucat prima sa finală la un turneu ATP, va ocupa luni locul 68 în lume, cea mai bună clasare a sa. Fonseca a avut un parcurs de excepție la Buenos Aires, eliminând nu mai puțin de trei jucători argentinieni înainte de finală – Tomas Etcheverry, Federico Coria și Mariano Navone.

Recomandările noastre