Jocurile Olimpice: Un "chef" român a purtat torţa

Jocurile Olimpice: Un "chef" român a purtat torţa

Bucătarul Adrian Hădean a fost ales în ştafeta olimpică pentru că i-a învăţat pe copii să mănânce sănătos.

Bucătarul şi bloggerul clujean Adrian Hădean (34 de ani) a purtat ieri, pe o distanţă de 300 de metri din Ramsgate, comitatul Kent, torţa olimpică. Ardeleanul este unul dintre cei şapte români care au făcut parte din ştafeta flacărei aprinse pe Muntele Olimp în acest an, cursă care se va încheia peste o săptămână, pe noul stadion din Londra. Pe lângă superstaruri ale sportului mondial şi vedete TV, ştafeta olimpică a fost purtată de opt mii de oameni, aleşi pentru activitatea lor în cadrul comunităţilor din întreaga lume. Printre cei cinci români care vor purta simbolul olimpic în drumul său spre Londra este şi ardeleanul Adi Hădean, un fost jurnalist devenit bucătar. El a fost ales să poarte torţa, după ce i-a învăţat pe copiii din grădiniţele clujene să mănânce sănătos. La ştafetă au mai participat, din partea României, Raluca Hamza (poliţist de frontieră), Dan Alexandru Dumitru (maşinist operator într-o fabrică de biscuiţi), Cristina Bogdan (lector universitar), Bogdan Cismariu (ghid montan), Marius Radu (voluntar, IT-ist) şi Cătălin Stelian (actor). Raluca Hamza a fost prima persoană din România care a atins torţa. Tânăra în vârstă de 27 de ani era în misiune, la frontiera dintre Grecia şi Turcia, şi a purtat flacăra peste graniţă. La Jocurile Olimpice de la Londra, a 30-a ediţie a celei mai importante competiţii sportive mondiale, se vor lupta pentru medalii 104 de sportivi din România. Aceştia vor pleca începând de mâine spre capitala Angliei. 7 conaţionali au făcut parte din ştafeta care a purtat torţa olimpică

Ne puteți urmări și pe Google News