Vladimir Jirinovski este de părere că Republica Moldova este un stat apărut dintr-o greșeală istorică a Federației Ruse iar limba moldovenească nu se deosebește cu nimic de cea română.
”Trebuie să recunoaștem apariția Republicii Moldova drept o greșeală. Limba moldovenească nu se deosebește de limba română, iar ei, în sinea lor, cel mai probabil, se consideră români”, a declarat liderul Partidului Liberal Democra, în plenul Dumei de Stat, potrivit publika.md.
Liderul rus a mai propus să se reintroducă în actele juridice termenul de Basarabia ca apoi să revină în componența Federației Ruse. Potrivit acestuia, Basarabia a fost parte a Imperiului Rus, după care a fost cedată în 1812 de către Imperiul Otoman, în conformitate cu tratatele internaționale.
De asemenea, Jirinovski a mai comparat Republica Moldova cu peninsula Crimeea pe care Federația Rusă nu ar fi ocupat-o de la Ucraina.