Norvegianul Jens Stoltenberg preia miercuri postul de secretar general al NATO, într-un moment în care pentru Alianţa Nord-Atlantică se conturează provocări majore în perspectivă.
Fostul prim-ministru norvegian, în prezent în vârstă de 55 de ani, a fost desemnat în luna martie de Consiliul Atlanticului de Nord să-i succeadă danezului Anders Fogh Rasmussen la conducerea Alianţei. Stoltenberg şi-a manifestat atunci intenţia de a consolida NATO ca ”alianţă politică puternică şi cu o capacitate militară solidă”.
Stoltenberg va fi primul secretar general al NATO provenit dintr-o ţară nemembră a Uniunii Europene. Cel care-i predă ştafeta a declarat vineri, când a părăsit sediul de la Bruxelles al Alianţei, că această schimbare survine într-un ”moment dificil” pentru NATO, dar şi-a exprimat speranţa că NATO va găsi soluţii în faţa provocărilor ce se întrevăd şi va reuşi să-şi apere valorile.
Principala provocare va fi reprezentată de relaţiile cu Rusia, tensionate de anexarea Crimeii şi de acţiunile Moscovei în estul separatist al Ucrainei. Noul secretar general al NATO ar putea avea astfel ocazia să încerce să valorifice în folosul Alianţei bunele relaţii pe care şi le-a creat cu oficialii ruşi în perioada când a fost în fruntea guvernului de la Oslo. Atunci, raporturile politice şi economice dintre Norvegia şi Rusia au cunoscut un curs ascendent, cele două ţări soluţionând şi vechiul diferend privind delimitarea frontierei maritime din Marea Barents, iar Stoltenberg a devenit chiar un bun prieten al fostului preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent premier.
În ce priveşte relaţiile cu Statele Unite, episodul din cariera sa politică ce iese în evidenţă este semnarea în anul 2008 a contractului de opt miliarde de euro pentru achiziţia unor avioane multirol F-35 de la compania americană Lockheed Martin.
Norvegia a mai fost implicată sub conducerea sa şi în negocierea a numeroase crize internaţionale, de cele mai multe ori în secret, cum a fost cazul tratativelor dintre guvernul columbian şi rebelii FARC, sau medierea între talibani şi statele occidentale. Stoltenberg s-a mai remarcat şi prin angajarea în alte iniţiative externe, precum lupta împotriva schimbărilor climatice, în special protejarea pădurii amazoniene.
În contrast cu poziţiile exprimate în prezent, începutul vieţii sale politice a fost marcat de participarea la manifestaţii împotriva intervenţiilor militare americane. În anul 1973, în timpul unui protest împotriva războiului din Vietnam, el a aruncat cu pietre în ambasada SUA de la Oslo. Era perioada în care Jens Stoltenberg se declara un admirator al lui Che Guevara, când a consumat haşiş şi a apărut ca sex-simbol pe coperta unei reviste destinate publicului feminin. Însă în decursul timpului avea să evolueze frumos în politica internă norvegiană şi să-şi revizuiască fundamental viziunea asupra politicii internaţionale.
În anul 1985 a devenit liderul organizaţiei de tineret a Partidului Muncitoresc norvegian, în 1991 deputat, ulterior ministru al energiei şi apoi al finanţelor. În anul 2000, Jens Stoltenberg a ajuns cel mai tânăr şef de guvern din Norvegia. A ocupat atunci pentru scurt timp acest post, dar a redevenit premier în anul 2005, poziţie pe care a părăsit-o abia în septembrie 2013, când coaliţia sa de stânga a pierdut alegerile parlamentare.
Pe plan intern şi-a câştigat o simpatie deosebită prin modul în care a gestionat criza provocată de atentatele extremistului Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane pe 22 iulie 2011. De asemenea, sub conducerea sa, Norvegia, ţară bogată în petrol şi gaze naturale, a resimţit mai puţin efectele crizei economice mondiale, parametrii săi macroeconomici menţinându-se la valori apreciate, cu o rată a șomajului sub 4%, relatează Agerpres.