Jeff Bezos, umilit în cursa spațială a miliardarilor. I se năruiește marele vis!

Sursa foto Arhiva EVZ

A fost o vreme în care cursa pentru supremație  spațială era rezervată celor mai puternice state ale lumii. De când au depășit ca putere financiară multe dinstre țările lumii, miliardarii s-au angajat, însă, și ei angajați în propria  competiție.

Jeff Bezos, fondator și CEO al Amazon, cea mai mare companie de vânzări  online din lume, are un mare vis. Vrea să devină primul miliardar care ajunge în spațiu ca parte a misiunii sale Blue Origin. Conform programării, Bezos și fratele său vor ajunge în spațiul suborbital pe 20 iulie.

Banii nu aduc fericirea

Numai că la acea dată Bezos nu va fi primul miliardar spatial, ci al doilea. Deși mult mai sărac, magnatul britanic Richard Branson i-o va lyâua înainte lui Jeff Bezos cu nouă zile, ca parte a zborului de test SpaceShipTwo Unity 22 al Virgin Galactic.

Branson tocmai a anunțat că va lua cu el în misiune  doi piloți și alți trei astronauți într-un zbor test programat pe 11 iulie.

David îl învinge pe Goliat

Sir Richard Charles Nicholas Branson era, în 2011, numai  al cincilea cel mai bogat om din Marea Britanie,  cu o avere estimate la aproximativ 4,2 miliarde de dolari. Branson este fondatorul Virgin Group, un consorțiu care controlează peste 400 de companii, dar în niciun caz nu se poate compara cu Bezos.

La sfârșitul anului 2017, șeful cel mare de la Amazon deținea o avere estimată la 99 de miliarde de dolari, poziționându-se pe primul loc în topul celor mai bogați oameni, înaintea unor Bill Gates și Warren Buffet potrivit analizelor făcute  de Agenția Bloomberg.

Se pare că nu e un afront

 

Chiar dacă îi strică serios planurile lui Bezos care s-a lăudat deja în presă că va fi primul miliardar spatial, Branson e posibil să nu o fi făcut special. E foarte posibil ca programarea zborului să fi fost stabilită cu ceva timp în urmă. La urma urmei, Virgin Galactic a fost înființată acum 17 ani pentru a opera zboruri comerciale spațiale.

În videoclipul care anunța zborul-test, Branson a mărturisit: “Am fost întotdeauna un visător. Mama mea m-a învățat să nu renunț niciodată și să ajung mereu la stele.

În luna iulie, visul nostru va deveni realitate și suntem foarte încântați să împărtășim acel moment cu voi toți, iar când ne vom întoarce, voi anunța ceva foarte interesant; pentru a oferi mai multor oameni șansa de a deveni astronauți”.

Dacă zborul de test Unity 22 are succes, se pare că se va trece la rezervarea zborurilor. Chiar dacă aveți același vis cu cei doi miliardari, nu vă grăbiți să vă faceți bagajele, mai mult ca sigur prețul biletelor va atinge valori exorbitante, scrie unilad.co.uk.