Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, a fost exclus joi din partidul său, Frontul Național (FN), la capătul unui conflict deschis cu fiica sa Marine Le Pen, căreia el i-a înmânat cheile formațiunii în 2011.
În vârstă de 87 de ani, Jean-Marie Le Pen, care a reușit în 2002 să ajungă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, este astfel dat afară din FN, pe care l-a fondat și condus timp de aproape 40 de ani, informează AFP, preluată de Agerpres.
Obișnuit cu afirmațiile rasiste și antisemite, care i-au adus mai multe condamnări în justiție, el a fost sancționat pentru o nouă serie de provocări privind Shoah, considerate dăunătoare pentru strategia de îmbunătățire a imaginii partidului condusă de fiica sa.
Excluderea a fost decisă "de majoritatea" membrilor biroului executiv al FN la sfârșitul unei audieri de trei ore a fostului lider, întâlnire la care Marine Le Pen nu a participat invocând necesitatea imparțialității.
"Decizia completă și motivată" îi va fi comunicată în curând, a precizat FN într-un comunicat, fără a detalia criticile care i-au fost aduse lui Jean-Marie Le Pen. Această excludere survine după cinci luni de criză deschisă între tată și fiică, marcată de declarații acide în media și de acțiuni în justiție.
Într-o intervenție joi seară la I-Télé, Jean-Marie Le Pen s-a declarat "indignat" de decizia partidului său și a spus că va sesiza justiția pentru a obține anularea măsurii.
El a mai afirmat că s-a simțit "prins în capcană" și "victima unei ambuscade".