La cărămidărie” – această expresie ciudată care leagă numele unui mare actor de locul în care a văzut lumina zilei, nu este sau, mai precis, n-a fost nimic altceva decât ceea ce și sugerează: o fabrică de cărămizi. Pe acest tăpșan de deasupra ghiolului, la nici un kilometru de vatra așezării, a existat, înainte de marile războaie, o afacere a unui om întreprinzător, Pericle Macri, pe numele lui, primar al Techirghiolului. În jurul acestor frământări, la propriu!, ale pământului galben și lutos din care se obțineau dreptunghiurile care alcătuiau apoi pereții caselor modeste, s-a ridicat, încetîncet, și o mahala, o înșiruire de bordeie și cămine sărăcăcioase.

 

Un locșor mirosind a balegă, a paie și a pământ bătut cu tălpile goale

Eh, în acest locșor mirosind a balegă, a paie și a pământ bătut cu tălpile goale a văzut lumina soarelui micuțul Constantin Cornel, Jean după numele tatălui. A depus mărturie amănunțită, în acest sens, inclusiv artistul, înainte să urce la Cer, în 2010: „Am fost șapte copii la părinți. Mama mea era o grecoaică venită de la Salonic, pe la 1880. Se numea Caliopi Stavreg Zaharia, iar tatăl meu, român, se numea Dumitru Jean și era conductor-arhitect”. „Uite, cam pe aici a fost cărămidăria!”, mă dezmeticește însoțitorul meu, domnul profesor (de istorie) Vasile Georgescu.

Mă uit în jur, la pământul acoperit de frunzele frânte care maschează, la rândul lor, pe deasupra pământului uscat, povestea de la începutul poveștii lui Jean Constantin. „Acum nu mai e mare lucru aici. O stână, o vilă mai încolo și o veche cale ferată, abandonată”, mă asigură, pendulându-și brațul uscățiv, bărbatul. Prin aerul cețos al toamnei se ghicește silueta prelungă a ghiolului, străjuită spre stânga mea de un turn ce aduce cu un mândru minaret. Oare ce vedea, de aici, când privea spre lume, copilul sărac Constantin Cornel Jean? „Constanța”, vine răspunsul prompt al profesorului de istorie. „Constanța a fost orașul unde s-a consacrat. Aici, la Techirghiol, acasă, revenea vara, cu Teatrul Fantasio. Doamne, era sclipitor! Făcea cuplu cu directorul, cu Gelu Manolache, bun și el. Jean Constantin însă își intra atât de ușor în rol… Era plin de vervă, era savoarea spectacolelor”

 

„ Eforiștii zic că Jean e al lor, dar nu e”

Profesorul Vasile Georgescu mă pune la curent și cu diferendele pe care le au oamenii din Techirghiol cu vecinii din Eforie pe tema „Jean Constantin”: „E comedie mare cu eforiștii. Ei zic că Jean Constantin e al lor, dar nu e. Învârt niște hârtii, cum că această zonă, „«La Cărămidărie», a aparținut de ei. Nu-i adevărat. Și a demonstrat-o însuși actorul înainte de a muri”.

Cu certificatul în mână

Istoricul se înfierbântă: „Când a împlinit 80 de ani, maestrul a venit la noi, la primărie, cu certificatul de naștere în mână. Un document magic, domnule, care a pus capăt disensiunilor. Scria acolo negru pe alb că e născut la Techirghiol. A primit apoi titlul de cetățean de onoare al orașului. Așa că, al cui e Jean Constantin?”. Al tuturor, aș îndrăzni. Al tuturor.

 

Primii pași spre consacrare

În tinerețe, Jean Constantin (1928-2010) a prestat ca muncitor normator în portul Constanţa, unde împreună cu o parte dintre colegi a înfiinţat o brigadă artistică. Debutul adevărat s-a consumat în 1957, la secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa, pentru ca, ulterior, îndrăgitul actor să joace în peste 80 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei” (1960), „Răzbunarea haiducilor” (1968), „Zile de vară” (1968), „Prea mic pentru un război atât de mare” (1969), devenind celebru în anii ‚70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)”, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie.

Rădăcina lui Izmail din „Toate pânzele sus”

Rodul dintre o grecoaică și un român, Jean Cornel Constantin a fost perceput aproape toată viața drept un urmaș al romilor. Inclusiv actorul a tolerat situația: „Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de țigan și am convins etnia, și nu doar pe ei, că sunt unul de-ai lor”. Profesorul Georgescu zâmbește: „Ce era să mai facă, să mai zică, după ce toată lumea, colegi și oameni obișnuiți, credeau asta? Bine, cred că i-a și plăcut să pozeze în pui de țigan. Îl mai ajuta și tenul… Să știți însă că interpretarea genială a rolului lui Izmail din „Toate pânzele sus” aici își are rădăcina, la Techirghiol, unde a trăit, de mic, printre turci, tătari, greci, bulgari, români. A învățat să imite limbaje și comportamente pe viu”.